Organizaţia Salvaţi Copiii România anunţă că a încheiat un protocol de colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), pentru un amplu program de prevenire a recidivei, în special în cazul femeilor, minorilor şi tinerilor care se află în unităţile de detenţie. Înţelegerea dintre organizaţia neguvernamentală şi ANP include program de consiliere parentală şi socio-emoţională pentru femeile aflate în detenţie, necesar în contextul în care trei sferturi dintre acestea sunt mame, precum şi activităţi de informare şi consiliere a minorilor şi tinerilor aflaţi în grija centrelor educative şi de detenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Protocolul dintre ANP şi organizaţia Salvaţi Copiii este încheiat în condiţiile în care îmbunătăţirea continuă a asistenţei acordate femeilor private de libertate, precum şi facilitarea menţinerii legăturii acestora cu familia sunt considerate de către organizaţie şi către ANP ca fiind „resorturi esenţiale pentru pregătirea acestora pentru reintegrare socială”.
„Sistemul penitenciar din România asigură femeilor private de libertate asistenţă medicală în timpul sarcinii şi, ulterior, pe perioada de lăuzie, fiind asigurate condiţiile pentru ca mama să-şi poată îngriji copilul, într-o unitate penitenciară, până la împlinirea vârstei de un an. Dintre cele 1.082 de femei care se află în sistemul penitenciar din România, 765 au copii, potrivit datelor oficiale din 25 ianuarie 2024. Pe parcursul anului trecut, şase femei au născut în timpul detenţiei. Va fi implementat un program de consiliere parentală şi socio-emoţională pentru femeile aflate în detenţie şi vor fi derulate activităţi de informare şi consiliere a minorilor şi tinerilor aflaţi în grija centrelor educative şi de detenţie”; se arată într-un comunicat dat publicităţii de Salvaţi Copiii România.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, dintre cele 1.082 de femei aflate în prezent în penitenciarele din România, 765 sunt mame, iar dintre acestea 227 de femei au câte un singur copil, 245 de femei au câte doi copii, 129 dintre ele au câte trei copii, 58 de femei au câte patru copii. Datele oficiale mai arată că  34 de mame au câte cinci copii dar 26 de femei au, fiecare, şase copii.
În România funcţionează în prezent un singur penitenciar de femei, cel de la Ploieşti – Târgşorul Nou, restul femeilor fiind custodiate în secţii exterioare sau spaţii aparţinând altor penitenciare.  La nivelul Peniteniciarului Ploieşti – Târgşorul Nou, sunt amenajate trei camere tip “Mama şi copilul”, dintre care două de cazare şi una pentru îngrijirea şi pregătirea hranei copiilor. 
„Este important să accentuăm posibilitatea reabilitării, în aşa fel încât mama să-şi poată îngriji copilul la ieşirea din penitenciar. Recuperarea socială este un concept cheie în toate societăţile democratice mature”, a declarat preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.