Guvernul a aprobat, joi, proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, fiind introduse Ordinul de protecţie provizoriu, prin care poliţiştii pot înlătura de îndată agresorul din domiciliu şi brăţara electronică de urmărire.
Ordinul de protecţie provizoriu (OPP) este diferit de Ordinul de protecţie (OP), care este deja reglementat prin lege din anul 2012. Practic, Ordinul de protecţie provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecţie, care se emite de către poliţist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen şi fără somaţie, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecţie.
După ce poliţistul va emite OPP, documentul va fi confirmat de către procuror, pe baza declaraţiilor şi a probelor strânse de către poliţist. Ulterior, procurorul va avea obligaţia să transmită OPP împreună cu toate dovezile existente la dosar către judecător, iar acesta se va pronunţa prin emiterea unui OP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin noua reglementare, poliţistul va avea dreptul şi obligaţia să se deplaseze la domiciliul victimei, să intre în domiciliu, chiar şi cu forţa, şi să emită un OPP prin care să înlăture de îndată agresorul, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate.
OPP va fi emis în baza unei Fişe de risc, prin care poliţistul va stabili gradul de risc în baza evaluării de la faţa locului. Dacă riscul pentru victimă este crescut sau foarte crescut, poliţistul va emite un OPP, prin care pot fi dispuse următoarele măsuri pentru agresor: evacuarea din domiciliu cu interdicţia de a reveni pe toată durata valabilităţii OPP; stabilirea unei distanţe minime de apropiere de victimă (de domiciliu, de locul de muncă, de şcoală, după caz); confiscarea cheilor, a armelor.
OPP şi OP vor fi monitorizate de către poliţişti, nerespectarea măsurilor dispuse prin cele două instrumente constituind infracţiune, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 1 lună la 1 an.
În procesul de monitorizare, poliţistul va face verificări permanente prin toate mijloacele în vederea respectării măsurilor dispuse pentru agresor (vizite la domiciliu, culegere de informaţii de la vecini, serviciul victimei, şcoală, după caz). De asemenea, după emiterea OPP, poliţistul se va asigura că drepturile agresorului sunt respectate prin măsuri care vizează informarea corectă cu privire la OPP şi respectiv îndrumarea şi orientarea către un serviciu social specializat pentru găzduire şi consiliere.
De asemenea, pentru agresor, se introduce obligaţia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere (brăţară electronică) în următoarele condiţii: agresorul a fost obligat să păstreze o distanţă minimă determinată faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de rude ale acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; agresorului i-a fost interzisă deplasarea în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic.
Utilizarea sistemului de supraveghere electronică va fi posibilă dacă victima şi, după caz, membrii familiei acesteia îşi exprimă acordul de a purta un astfel de sistem care permite verificarea respectării obligaţiei agresorului.
Regimul juridic al sistemului de supraveghere electronică utilizat pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie va fi stabilit ulterior, prin lege.
Guvernul menţionează că un astfel de sistem electronic de supraveghere se regăseşte în Codul de procedură penală, Legea nr. 253/2013 şi Legea 254/2013.
Prin intermediul acestor instrumente se urmăreşte îmbunătăţirea sprijinului acordat victimelor violenţei domestice, prin asigurarea unei intervenţii imediate şi coerente. Normele, metodologiile şi procedurile vor fi elaborate prin legislaţia secundară, aceasta urmând să fie reglementată printr-un Ordin comun al MMJS şi MAI.
Guvernul prezintă situaţia statistică în domeniul violenţei în familie, potrivit IGPR:
Anul 2016
- 36.664 victime ale violenţei în familie;
- 191 decese precizate de Ministerul Public;
- 2.574 de OP emise, dintre care 743 sunt încălcate.
Anul 2017
- 20.617 victime ale violenţei în familie;
- 84 decese;
- peste 3.000 de ordine de protecţie emise de instanţă;
- OP încălcate – 1011.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.