Programul naţional de fertilizare in vitro este în pericol de a nu mai funcţiona, în anul 2024, din cauza lipsei banilor. Doctorul Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie, afirmă că acest program a fost mană cerească pentru cuplurile infertile, mai ales având în vedere scăderea natalităţii în România, în ultimii ani. Pe de altă parte, ministrul Familiei, Natalia Intotero, explică faptul că încă se mai fac plăţi pentru procedurile efectuate în anul 2023, dar pentru anul 2024 situaţia programului este incertă, mai ales că nu a putut avea o discuţie cu ministrul Finanţelor pe această temă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Programul naţional de fertilizare in vitro, care a funcţionat în ultimul an, şi modul în care a funcţionat, cu sprijinul Ministerului Familiei, a fost o mană cerească pentru pacienţii care, unii dintre ei, au aşteptat câţiva ani de zile până când au avut această decontare de 15.000 de lei, în două vouchere, unul în valoare de 10.000 şi unul în valoare de 5.000 de lei, o decontare substanţială care a permis unor cupluri care nu au avut acces, până în momentul de faţă, la procedura de fertilizare in vitro, să efectueze această procedură şi să meargă mai departe ţinând cont de faptul că ştim cu toţii faptul că România este o ţară cu natalitate mică, cu o scădere a populaţiei în ultimii ani. Eram 20 şi ceva de milioane în 1989 şi acum suntem undeva la 18 milioane şi un pic”, a declarat dr. Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie, luni seară, la Medika TV.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Medicul a afirmat că este mare nevoie de acest program, mai ales că, numai anul trecut, au fost bugetate 10.000 de proceduri.
 
”Avem nevoie mare de acest program, în condiţiile în care natalitatea a scăzut şi în condiţiile în care această problemă a infertilităţii s-a accentuat, a crescut la nivel mondial. E o foarte mare problemă, mai ales în mediile urbane, în oraşele mari. A fost un program generos, au fost bugetate 10.000 de proceduri. Anumite cupluri care nu au reuşit din prima aveau dreptul să mai depună dosarul de două ori şi a fost şi o promisiune de 20.000 de cazuri pentru 2024”, a mai spus Chadi Muheidli.
 
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a precizat că hotărârea de guvern pentru continuarea Programul naţional de fertilizare in vitro este pe circuitul de avizare.
 
”În momentul de faţă avem hotărârea de guvern care este pe circuitul de avizare, se află la Ministerul Finanţelor şi sper să găsim înţelegere din partea colegilor de la Ministerul Finanţelor, în special din partea domnului ministru Boloş, pentru că acest program este o necesitate”, a precizat Intotero, la Medika TV.
 
Ministrul Familiei a explicat că în prezent se mai decontează proceduri pentru anul trecut.
 
”Continuăm să decontăm procedurile care au fost pentru anul 2023, având în vedere că acest program este unul special, este mai deosebit faţă de celelalte. Programul a debutat în anul 2022, în toamnă. Pentru anul 2022 am avut 2.000 de proceduri care urmau să fie declarate eligibile conform prevederilor legale şi care erau şi finanţate. În momentul în care un cuplu era declarat elibigil, urma să îşi aleagă una din clinicile care au intrat în acest program, un medic de la acea clinică şi apoi începeau terapiile, analizele medicale şi când medicul considera că sunt pregătiţi pentru procedura de inseminare, aceasta era realizată. Ca urmare, chiar dacă a debutat în toamna anului 2022, prima naştere am avut-o în octombrie 2023”, a spus Intotero.
 
De asemenea, Natalia Intotero a arătat că pentru anul acesta s-a estimat că vor fi făcute 20.000 de proceduri. 
 
”Având în vedere că au fost multe solicitări în anul 2022, pentru anul 2023 a fost crescută cifra procedurilor eligibile la 10.000. Pentru că în anul 2023 nu s-a reuşit decontarea tuturor procedurilor pe motivele pe care le-am anunţat şi având în vedere că era nevoie, în ultimele luni ale anului, de bani lichizi pentru alte ministere, s-au luat banii care nu erau consumaţi şi ne-au fost daţi în 2024 doar pentru a definitiva cele 10.000 de proceduri finanţabile. Cu toate că am avut 10.000 de proceduri finanţabile, am mai avut peste 14.000 de solicitări care erau eligibile. Din acest motiv am refăcut hotărârea de guvern şi am solicitat 20.000 de proceduri”, a spus Intotero.
 
Ministrul Familiei a subliniat că a încercat să aibă un dialog cu ministrul Finanţelor pe tema acestui program, dar acesta nu a mai răspuns la telefon.
 
”Din noiembrie nu am reuşit să am o discuţie cu ministrul Finanţelor şi singurele discuţii ce le-am purtat ulterior au fost cu sprijinul domnului prim-ministru şi al secretarului general al Guvernului. Efectiv nu ne-a mai răspuns la telefon. Suma de 3.000 de euro nu decontează în totalitate cheltuielile. Au fost şi cupluri pentru care această sumă a fost suficientă, dar pentru marea majoritate nu a fost şi a trebuit să vină cu ceva în plus”, a declarat Natalia Intotero.
 
Potrivit datelor prezentate la Medika TV, în anul 2023 în cadrul Programului naţional de fertilizare in vitro au fost 10.000 de proceduri decontate, 24.000 de solicitări, 2.445 deconturi pentru farmacii şi 2.134 deconturi pentru clinici.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.