Ministerul Educaţiei anunţă, vineri seară, că s-a încheiat etapa de administrare a testelor în cadrul Programului-pilot naţional de Testare Standardizată a elevilor. Peste 280.000 de teste au fost susţinute la Limba română, Matematică şi Istorie, participând aproape 150.000 de elevi din peste 500 de şcoli. Rezultatele la nivel naţional vor fi disponibile în 15 iulie.
”Pilotarea evaluării standardizate la finalul anului şcolar 2021-2022, derulată de Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare judeţene şi în parteneriat cu Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanţei educaţionale, s-a încheiat cu succes”, a transmis, vineri seară, Ministerul Educaţiei.
Prima etapă a acestui Program-Pilot Naţional de Testare Standardizată s-a desfăşurat în intervalul 30 mai - 10 iunie (elevii claselor I-VII), respectiv 30 mai - 8 iunie (elevii claselor IX-XI), în câte 7 unităţi de învăţământ, inclusiv unităţi de învăţământ cu profil pedagogic, din fiecare judeţ/sector al municipiului Bucureşti.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Obiectivul urmărit a fost testarea unei modalităţi digitale de evaluare pentru determinarea nivelului de competenţe atins de elevi la finalul unui an şcolar, la disciplinele Limba română, Matematică şi Istorie”, a mai transmis sursa citată.
Aproape 150.000 de elevi din 329 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi structuri arondate (526 de şcoli, în total) au luat parte la acest program-pilot.
În total, au fost susţinute 280.237 de teste (85% din totalul testelor programate pentru elevii claselor I-VII şi IX-XI), la câte două materii şcolare - Limba română, respectiv Matematică sau Istorie.
”80% dintre elevii participanţi au apreciat această metodă de evaluare, iar 71% au exprimat o preferinţă clară pentru testarea în mediu digital. În privinţa nivelului de dificultate, 75% au considerat că subiectele de la Limba română au fost simple şi medii, 59% susţinând acelaşi lucru pentru testele de Matematică şi Istorie”, mai arată ministerul.
În medie, elevii din clasele I-IV au petrecut câte 24 de minute la efectuarea testelor de Matematică şi 19 minute la cele de Limba română, timpul dedicat fiind de câte 30 minute pentru fiecare dintre ele.
Elevii de gimnaziu şi cei de liceu au avut nevoie, în medie, de 34 de minute pentru a finaliza testele de Matematică sau Istorie şi de 24 de minute pentru cele de Limba română, timpul prevăzut fiind de 60 de minute pentru fiecare disciplină.
”Testele administrate în cadrul programului au fost „prietenoase”, fiind însă capabile să măsoare precis, obiectiv şi în profunzime competenţele elevilor. Testarea oferă atât un scor personalizat (de tip centilă), cât şi un raport descriptiv - evaluare ce arată nivelul la care se află elevul. Rezultatele acestor teste vor putea fi utilizate depotrivă pentru definirea unor parcursuri de învăţare personalizate şi pentru evaluarea nivelului educaţional la nivel colectiv, ca instrument de fundamentare a deciziilor”, a mai precizat Ministerul Educaţiei.
Potrivit instituţiei, rapoartele vor fi disponibile etapizat, în perioada următoare, astfel:
- elevii vor putea accesa rapoartele individuale începând cu data de 15 iunie pe platforma Brio, folosind acelaşi cod unic de conectare ca în cazul testării.
- unităţile de învăţământ vor primi rapoartele agregate până la data de 30 iunie.
- raportul agregat la nivel naţional va fi disponibil în data de 15 iulie.
”Rapoartele descriptive de evaluare nu se transformă în calificative/note acordate elevilor şi nu vor fi utilizate în eventuale ierarhizări ale elevilor, profesorilor sau şcolilor. Testele standardizate sunt folosite pe scară largă în ţările cu o tradiţie solidă în educaţie, atât pentru evaluare, cât şi pentru detectarea aptitudinilor. Testele standardizate dezvoltate de Brio şi utilizate în cadrul Programului-Pilot Naţional de Testare Standardizată, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei din România, furnizează o evaluare a performanţei şcolare a elevilor bazată pe date şi tehnologie statistică actuală - Item Response Theory”, mai arată ministerul.
Potrivit instituţiei, acest tip de evaluare oferă profesorilor posibilitatea de a folosi un instrument suplimentar, obiectiv, de evaluare, alături de alte instrumente tradiţionale de evaluare formativă şi sumativă, astfel încât să cunoască exact nevoile personale de învăţare şi dezvoltare ale fiecărui elev.
”Testarea standardizată nu e nici vreo ambiţie a vreunuia dintre noi şi nici o modă: este ceea ce trebuie sistemului de educaţie din România pentru a produce date. Date care să ofere feedback real copiilor şi părinţilor, date care să poată să fie comparabile, fiind obţinute în aceleaşi condiţii şi cu ajutorul aceluiaşi instrument, date care să poată să modeleze politici macro şi micro în sistemul de educaţie românesc. Suntem acum în faza în care, analizând testele parcurse de copiii participanţi în acest program-pilot (care însumează 7.317.991 de minute de testare, adică aproape de 14 ani de testare), vom putea produce o cantitate de date acţionabile care nu au, deocamdatp, precedent în România. Şi pe acest „deocamdată” voi accentua. Avem, în mod clar, nevoie constantă de date, şi acest tip de testare trebuie permanentizat”, spune Gabi Bartic, CEO Brio.
Ministerul Educaţiei a selectat Brio ca partener pentru acest program-pilot, deoarece, după ştiinţa părţilor, în acest moment nu există în România un alt posibil partener public sau privat, specializat şi cu experienţă în ed-tech şi psihometrie avansată (măsurarea performanţei elevilor) care să fi dezvoltat un instrument de testare standardizată la Matematică, Limba română şi Istorie.
Ministerului Educaţiei precizează că Brio nu a primit fonduri pentru acest program-pilot şi nu a colectat datele personale ale elevilor ce au luat parte la testarea standardizată.
Ministerul Educaţiei va analiza rezultatele procesului de pilotare şi le va folosi pentru a realiza, în termen de doi ani, propria platformă de evaluare standardizată, ca parte a PNRR.
Evaluarea standardizată va avea la bază standarde curriculare şi standarde de evaluare care vor fi dezvoltate până în anul 2024, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.