Primăria Sectorului 4 a transmis sămbătă că lucrările la parcarea din Parcul Tineretului nu pot fi sistate în lipsa comunicării oficiale de către Tribunalul Bucureşti a deciziei privind suspendarea autorizaţiilor. Primăria spune că proiectul “se află în deplină legalitate”, fiind avizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De asemenea, autorităţile transmit că au fost plantaţi peste 450 de arbori în zona parcării, un număr mult mai mare decât cel al copacilor care se aflau acolo înainte. La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, îl acuză pe deputatul USR Nicuşor Dan că face “un exerciţiu de imagine”, iar numele său este construit prin “tentativele de blocare a oricărui proiect util Bucureştiului”.
“În primul rând, trebuie menţionat faptul că hotărârile judecătoreşti devin executorii şi implicit sunt aplicate după comunicarea lor oficială! Autoritatea publică locală nu putea bloca o investiţie publică de o asemenea anvergură, aprobată de Consiliul Local al Sectorului 4, în lipsa unei comunicări oficiale din partea Tribunalului Bucureşti!”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sector 4.
Aceeaşi sursă se precizează că informarea TribunaluluI Bucureşti referitoare la suspendarea autorizaţiilor referitoare la acest proiect a ajuns acum câteva zile la primărie, iar imediat după primirea acesteia, lucrările au fost sistate.
Primăria spune că este regretabil faptul că „anumite persoane publice, deşi cunosc în detaliu situaţia de fapt a acestui proiect de utilitate publică, aleg să-şi facă imagine şi să încerce să atragă capital politic ignorând normele legale, prin prezentarea publică de informaţii trunchiate, deformate”.
De asemenea, primăria spune că "lucrările de amenajare a parcării se află în deplină legalitate” şi explică faptul că investiţia a fost avizată legal de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
“Proiectul acestui obiectiv de investiţii este avizat din punct de vedere legal de către toate entităţile cu atribuţii în domeniu, cum ar fi Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu sau Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.În plus, spaţiul în cauză este încadrat în Registrul Spaţiilor Verzi în categoria celor de tip V1 A, ale căror funcţiuni admise sunt, între altele, inclusiv amenajările de parcaje!”, mai spune sursa citată.
Mai mult decât atât, mai transmite Primăria Sector 4, odată construită parcarea, au fost plantaţi peste 450 de arbori, un număr mult mai mare decât cel al arbuştilor care se aflau iniţial în acel loc.
La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, îl acuză pe deputatul USR Nicuşor Dan că face “un exerciţiu de imagine”, iar numele său este construit prin “tentativele de blocare a oricărui proiect util Bucureştiului”.
„Toate aceste declaraţii, inclusiv acest proces, nu reprezintă altceva decât un exerciţiu de imagine al domnului Nicuşor Dan, personaj politic ce şi-a construit un nume prin tentativele de blocare a oricărui proiect util Bucureştiului. Cum se pare că se află într-o reală campanie electorală, îi sugerez domnului Dan să-şi canalizeze energia către proiecte de modernizare şi de dezvoltare a oraşului, nu să şi-o irosească încercând să se opună proiectelor de acest fel. Îl asigur că toate proiectele Primăriei Sectorului 4 respectă cu stricteţe toate prevederile legale”, declară Daniel Băluţă.
Parcarea din Parcul Tineretului, construită de Primăria Sectorului 4, este aproape finalizată, muncitorii mai având de montat doar câteva borduri. Lucrările ar fi trebuit, însă, întrerupte, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis la finalul lunii trecute suspendarea şi celei de-a doua hotărâri emise de Consiliul Local Sector 4 prin care s-a aprobat construirea parcării de 755 de locuri, iar la începutul lunii mai Tribunalul Bucureşti a suspendat şi acordul de mediu.
Lucrările ar fi trebuit oprite, însă, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis să suspende cea de-a doua hotărâre emisă de Consiliul Local Sector 4 prin care s-a aprobat construirea parcării de 755 de locuri pe terenul pe care iniţial Primăria Capitalei îl oferise primăriei de sector pentru a amenaja un parc. Salvaţi Bucureştiul şi Ecocivica au deschis ulterior proces pentru anularea hotărârilor, însă, între timp, Primăria Sectorului 4 a început lucrările.
Deputatul USR Nicuşor Dan spunea luna trecută că va face plângere penală la DNA împotriva primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, împotriva şefului Poliţiei Locale de sector, precum şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii, pe care îi consideră vinovaţi de încălcarea unei hotărâri judecătoreşti şi de cheltuirea banului public pentru construirea parcării. Nicuşor Dan afirma atunci că Primăria Sectorului 4 nu are autorizaţie de construire şi se fac în continuare lucrări în mod ilegal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.