Primăria Sectorului 4 a demarat, miercuri, lucrările de construire a celui mai nou ansamblu medical destinat diagnosticării, tratamentului şi cercetării tuberculozei, folosind expertiza şi suportul specialiştilor Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” şi fonduri europene nerambursabile accesare prin PNRR. Noul centru de specialiate, ce va funcţiona în subordinea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Construirea acestui edificiu va costa aproximativ 72 de milioane de euro, iar noul spital de pneumoftiziologie va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă, trei săli de operaţie şi laboratoare de cercetare şi analize.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 4, noul centru de specialiate, ce va funcţiona în subordinea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” va fi edificat în Calea Şerban Vodă  nr. 189.

La finalul lucrărilor tocmai începute, instituţia va deveni un reper, un model de structură spitalicească  ce va îndeplini toate cerinţele europene în materie şi va acoperi, astfel, o necesitate stringentă şi o urgenţă de sănătate publică, în condiţiile în care, în acest moment, România este ţara Uniunii Europene cu cea mai mare incidenţă a TBC (de 4 ori peste media UE) şi cu o rată a mortalităţii de 6,5 ori mai mare decât media din Uniunea Europeană (5,1 decese la fiecare 100.000 de locuitori).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Nu uit nicio clipă că sunt medic. Creşterea calităţii serviciilor medicale, mai ales după pandemia Covid-19, a devenit o prioritate pentru România. De aceea a apărut PNRR, o şansă pentru dezvoltarea României, în general, pentru Bucureşti în mod deosebit, pentru că aici vin foarte mulţi oameni să se trateze. Ca urmare a acestor priorităţi, mă simt extrem de onorat să mă alătur demersului iniţiat de Ministerului Sănătăţii şi de Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta», împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» de a realiza împreună, în parteneriat, acest nou spital de 115 paturi. Nu este singurul demers de această natură, pentru că, aşa cum am mai spus, avem în lucru o maternitate, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă Bucureşti, şi nu numai, pornim Spitalul de Stomatologie, dar, în acelaşi timp am realizat şi o staţie de ambulanţă şi de pompieri, urmând ca în cursul anului următor să avem gata, în imediata vecinătate a acestui spital, încă o staţie de pompieri şi ambulanţă. Aşadar, este o obligaţie a autorităţilor statului, indiferent care sunt ele, o au faţă de cetăţeni, pentru a face tot ce este omeneşte posibil pentru a crea o infrastructură medicală de calitate. Vreau să mulţumesc încrederii acordate de către colegii de la institut, vreau să mulţumesc, încă o dată, ministrului Sănătăţii, pentru eforturile făcute şi sunt convins că această echipă, împreună, nu are cum să dezamăgească”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, conform sursei citate.

Noua facilitate medicală va fi construită de la zero, pe terenul pe care au existat clădirile „Zerlendi” ale Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, vechi de 130 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare, incompatibilă din toate punctele de vedere cu practicarea unui act medical de calitate. Starea deplorabilă în care aceste spaţii, construite în 1894, se află a fost, de altfel, şi motivul pentru care au fost complet închise, în anul 2020.

Începând de acumi, timp de maximum trei luni de zile, clădirile vor fi dezafectate, pentru ca, ulterior, în locul lor, constructorul să demareze lucrările la noul spital.

Prezentă la eveniment, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul Marius Nasta s-a declarat emoţionantă de demararea construirii acestui spital.

„Ne aflăm azi într-un moment important. Mai bine spus într-un moment necesar, pentru că momentul important o să-l anunţăm peste 2 ani, eu, sau cine va fi în locul meu! Un moment necesar pentru pacienţii care sunt bolnavi de tuberculoză sau alte boli pulmonare. Un moment necesar pentru a oferii pacienţilor trasee adecvate, condiţii de siguranţă, un moment necesar pentru personalul medical care trebuie să se simtă apreciat şi valorizat, inclusiv prin condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea. Mulţumesc tuturor celor care sunt alături de acest proiect, ca Zerlendi să devină primul spital construit din fonduri europene şi sper ca peste 2 ani să fim chiar în faţa unui moment important!”, a afirmat Beatrice Mahler, potrivit sursei citate.

Construirea de la zero a Centrului de Diagnostic, Tratament şi Cercetare a Tuberculozei va fi finanţată în integralitate prin PNRR, iar edificarea acestuia va costa aproximativ 72 de milioane de euro. Noul spital de pneumoftiziologie va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă, trei săli de operaţie şi laboratoare de cercetare şi analize. În plus, noul spital va beneficia şi de următoarele funcţiuni:

- Bloc Operator cu 3 săli de operaţie

- Staţie centrală de sterilizare

- Laborator de analize medicale

- Laborator de cercetare

- Laborator anatomie patologică

- Ambulatoriu

- Imagistica si Radiodiagnostic – ecografie, CT, aparat RX standard.

- Compartiment de primire urgente de specialitate CPU-S.

Oportunitatea implementării acestui proiect a fost remarcată şi de prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii.

„Eu sunt optimist în ceea ce priveşte evoluţia tuberculozei în România. Sigur că tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică, avem o strategie naţională, aprobată de Guvernul României. Putem să dezvoltăm împreună cu instituţii importante, cum este Institutul „Marius Nasta”, centre de excelenţă, şi putem să abordăm patologii care apar mai ales acum, post-pandemic. Importantă este integrarea resurselor financiare din PNRR. Cred şi sper, având în vedere parteneriatul şi experienţa Primăriei Sectorului 4, a domnului primar Băluţă, în ceea ce priveşte construcţia de unităţi medicale şi, în general investiţiile edilitare pe care le-a desfăşurat şi le-a şi finalizat bună parte dintre ele, că acest spital va fi gata peste doi ani. Cred că o abordare responsabilă, fără multă laudă şi propagandă, dar cu muncă consistentă, aşa cum face de mai mulţi ani Primăria Sectorului 4. Este răspunsul corect pe care trebuie să-l extindem în toată ţara!”, a declarat Rafila, potrivit sursei menţionate.

De asemenea, liderul PNL Sector 4, Ionuţ Stroe a spus, într-o postare pe contul său de Facebook, că „Am ajuns aici pentru că suntem membri în Uniunea Europeană şi avem la dispoziţie aceste fonduri europene pentru dezvoltare. Avem PNRR, cea mai importantă resursă, şi avem oameni pregătiţi, care ştiu să atragă banii europeni, precum primarul Daniel Băluţă şi echipa managerială de la Marius Nasta”.

„Marile Proiecte se fac cu bani europeni. În ciuda evidenţei, avem nişte critici de serviciu care încearcă să ne spună că România ar avea de pierdut din apartenenţa la Uniune, ar da către U.E. mai mult decât ar lua. Nimic mai fals, iar aceste Mari proiecte sunt cea mai clară dovadă că aceşti politicieni ,,pierde vară mint", în interes electoral şi politicianist. Dar adevărul este evident - ei rămân cu pălăvrăgeala, noi cu faptele (şcoli, spitale, magistrale de metrou şi multe alte mari investiţii)”, a mai scris Stroe.
 
Foto: Primăria Sector 4
Foto: Primăria Sector 4
Foto: Primăria Sector 4
Foto: Primăria Sector 4
Foto: Primăria Sector 4
Foto: Primăria Sector 4
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.