Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2024 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Actul normativ prevede că ANOFM are noi atribuţii şi anume asigurarea îndeplinirii, în domeniul de competenţă, a tuturor criteriilor aferente condiţiei favorizante tematice, gestionarea Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieţei Muncii şi Educaţiei, şi asigurarea, împreună cu alte instituţii de resort a funcţionării acestui mecanism.
Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2024, care prevede completarea art. 6 din Legea nr.202/2006 astfel încât Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă să aibă două noi atribuţii, respectiv: asigurarea îndeplinirii, în domeniul de competenţă, a tuturor criteriilor aferente condiţiei favorizante tematice „4.1 Cadru de politică strategic pentru politicile active din domeniul pieţei muncii” şi, totodată, gestionarea Mecanismului Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieţei Muncii şi Educaţiei, şi asigurarea, împreună cu alte instituţii de resort a funcţionării acestui mecanism.
Klaus Iohannis a mai promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2023 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Actul normativ mai sus menţionat are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2023 prin care se completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2022, în sensul suplimentării alocării financiare care poate fi decontată pe bază de cost unitar din cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, cu 400 milioane euro (1.985.520 mii lei) contribuţie UE.
De asemenea, ordonanţa completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.166/2022, prin introducerea unei noi surse de finanţare a sprijinului acordat categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, respectiv Programul operaţional «Capacitate administrativă», pentru perioada de programare 2014-2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...