Prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, afirmă că o alunecare de teren produsă, în martie, pe DN 10, drumul care leagă Buzăul de Braşov, a avansat atât de mult încât diferenţa de nivel a ajuns la doi metri. Zona respectivă a fost inspectată, joi, de reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai CNAIR.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ovidiu Marcel Sîrbu, directorul Direcţiei de Mentenanţă Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Florea Dascălu şi directorul general adjunct al Direcţiei Generale Exploatare Infrastructură Rutieră din CNAIR Cristian Andrei au inspectat, joi, alunecarea de teren produsă în luna martie pe DN 10, care a făcut impracticabil un sens de mers al drumului care leagă Buzăul de Braşov.
Cei trei au fost invitaţi de prefectul de Buzău, Carmen Ichim, să participe la o şedinţă tehnică legată de redeschiderea podului metalic de la Mărăcineni, iar la finalul discuţiilor au mers să vadă stadiul alunecării de teren pentru care Sucursala Drumuri Naţionale Buzău a făcut o evaluare şi a solicitat fonduri încă de la începutul lunii aprilie.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Pentru că tot sunteţi aici, aş vrea să vă rog să mergem să vedem alunecarea de pe DN 10 în punctul Măgura. În martie, când s-a produs, un sens de mers s-a lăsat cu aproximativ 30 de centimetri, acum a ajuns la 2 metri diferenţă de nivel", le-a spus Carmen Ichim.
Autorităţile judeţene care au monitorizat permanent situaţia alunecării de la Măgura se tem că, dacă nu se intervine până la venirea sezonului rece, iar alunecarea de teren va continua în acelaşi ritm, drumul care leagă Buzăul de Braşov ar putea fi închis.
Potrivit lui Florea Dascălu, Guvernul urmăreşte să aloce în acest an bani pentru toate punctele afectate de inundaţii din ţară.
"Unele dintre acestea au fost expertizate şi s-au alocat banii din buget, altele, cum este şi cazul Buzăului, sunt în curs de expertizare, urmând să se aloce fondurile, iar după aceea să se treacă la organizarea licitaţiilor pentru atribuirea lucrărilor", a explicat Florea Dascălu.
Potrivit unei evaluări făcute de Sucursala de Drumuri Naţionale Buzău la finalul lunii martie şi transmisă CNAIR, DN 10 Buzău-Braşov a fost afectat de alunecări de teren în 25 de puncte, pe o distanţă totală de 1,7 kilometri, pentru refacerea cărora ar fi necesară suma de 41.293.000 lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.