Prefectul Capitalei Rareş Hopincă a anunţat că, în şedinţa de vineri a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a fost aprobată o hotărâre prin care va incepe toaletarea de urgenţă a arborilor care prezintă un pericol şi sunt situaţi în proximitatea locurilor de joacă, a unităţilor de învăţământ şi a spitalelor din oraş. El a mai spus că estimările arată că peste 10.000 de arbori din Bucureşti trebuie toaletaţi de urgenţă şi „toţi arborii care sunt în declin biologic şi sunt marcaţi pot fi toaletaţi de primăriile de sector şi de către instituţiile responsabile”.
„Am hotărât astăzi în Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă toaletarea de urgenţă a arborilor care prezintă un pericol. Ştim cu toţii că la nivelul Bucureştiului există foarte multe avize de toaletare şi defrişare care nu sunt emise de către Primăria Generală, deşi este obligatoriu ca foarte mulţi arbori, peste 10.000 din estimările noastre, să fie toaletaţi sau defrişaţi de urgenţă”, a anunţat Rareş Hopincă, vineri într-o declaraţie de presă.
El a adăugat că „în proximitatea locurilor de joacă, a unităţilor de învăţământ şi a spitalelor din Bucureşti am dispus toaletarea de urgenţă a acestor arbori care sunt în declin biologic”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Chestionat dacă primarii de sector vor putea toaleta aceşti arbori fără aviz de la Primăria Capitalei, Rareş Hopincă a răspuns: „În virtutea hotărârii de astăzi, toţi arborii care sunt în declin biologic şi sunt marcaţi pot fi toaletaţi de primăriile de sector şi de către instituţiile responsabile, ADP, etc.”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...