Autorităţile din judeţul Prahova au decis evacuarea încă unui bloc de locuinţe din oraşul Slănic, unde surparea care a apărut pe strada 23 August s-a accentuat. Astfel, 16 persoane au fost ”rugate” acum să îşi părăsească locuinţele, după ce în groapa apărută în stradă s-a scufundat, pe verticală, un stâlp. Prefectul judeţului, Emil Drăgănescu, a declarat că decizia trebuie supusă aprobării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
”Din păcate, oamenii nu se vor întoarce acasă. Rapoartele preliminare solicită autorităţilor publice locale să facă studii ample, să facă lucrări de intervenţie şi abia după aceea oamenii să se întoarcă acasă. În momentul de faţă ne confruntăm cu nişte fenomene de tasare care afectează şi blocurile, nu ştim cât vor avansa, nu ştim dacă erau dinaintea acestei surpări sau dacă au apărut pe parcursul ei, dar cert este că blocurile evacuate nu pot fi repopulate în momentul de faţă”, declara, marţi seară, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.
El a prezentat concluziile specialiştilor care au făcut verificări la Slănic, iar aceste rapoarte arată că fenomenele ”nu au fost produse nici de seisme, nici de fenomene naturale ample care au avut loc în adâncime, nici nu au o legătură directă cu filonul de sare care este foarte aproape de zona respectivă”.
”Este vorba despre ape scurse acolo sub diferite forme şi, mai mult decât atât, de acţiuni antropice, adică, din păcate, intervenţia omului”, preciza Drăgănescu, citând apoi din concluziile rapoartelor.
Conform acestor concluzii, strada s-a prăbuşit din cauza apei care circulă prin subsol, fiind vorba despre apa provenită din diverse surse – scurgeri de pe versanţi, avarierea conductelor.
Staţii portabile duse la Slănic nu au înregistrat activitate seismică în zonă, iar surparea nu pare a fi cauzată de fenomene de mare adâncime datorate prezenţei în zonă a unui masiv de sare.
CJSU Prahova a decis, în şedinţa de marţi după-amiază, că deţinătorii tuturor reţelelor de la Slănic - Hidro Prahova, Electrica, STS sau firme private - vor trebui să devieze traseele utilităţilor. Primăria va trebui să încheie contracte cu firme care oferă servicii specializate pentru continuarea studiilor, luarea măsurilor necesare pentru stoparea surpării.
”Şi foarte interesant, şi cred că era de datoria mea să o fac, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii să verifice modul în care au fost efectuate toate acele lucrări pe zona respectivă, să vedem şi să ştiţi dacă au fost autorizate, dacă au respectat normele legale. (...) Mă refer la mai multe tipuri de lucrări însă principalele lucrări care s-au efectuat în zonă în ultima perioadă sunt acele lucrări pentru reţeaua de gaze care, din nefericire, trec exact pe deasupra aceste surpări, acuma pe dedesubt şi pentru care Primăria a notificat în mai multe Consiliul Judeţean să dispună repararea lor”, anunţa prefectul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...