Posturile pentru sistemul penitenciar se suplimentează cu 1000 de locuri, de la 15.041 la 16.041, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobate în şedinţa de joi. Necesarul este însă de peste 5.000 de posturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nevoia de suplimentare a posturilor este dată de înregistrarea, la nivelul sistemului penitenciar, a numeroase ore suplimentare nerecuperate, precum şi de darea în folosinţă a unor spaţii noi de cazare pentru deţinuţi. De asemenea, Ministerul Justiţiei a întreprins, în perioada 2014-2016, la nivelul sistemului penitenciar, un proces de standardizare a număului de posturi în sistem, prin redimensionarea statelor de organizare şi a structurilor organizatorice, pe domenii de activitate, rezultând un necesar total de 20.120 de posturi, precizează Executivul.

Suplimentarea necesară de 5.061 de posturi nu se poate realiza într-o singură tranşă, ci într-un orizont de timp de aproximativ 5-7 ani, susţine Guvernul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, sistemul penitenciar a pierdut un număr de 507 posturi printr-o ordonanţă de urgenţă care a fost declarată neconstituţională - OUG 77/2013, iar cele 507 posturi pierdute nu au mai fost alocate, mai arată Executivul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.