Pompierii care au participat la misiunile de stingere a incendiilor din Grecia sunt primiţi, luni după amiază, de către premier şi alţi oficiali guvernamentali în cadrul unei ceremonii de bun venit care are loc la Ciolpani şi în care militarii sunt înaintaţi în grad. Premierul a promis tehnică de intervenţie performantă şi înfiinţarea de noi posturi în zona operativă, iar ministrul de Interne Lucian Bode şi şeful DSU Raed Arafat au elogiat modul în care aceştia au intervenit la misiunea din Grecia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 

UPDATE - Colonelul Florin Pop, care a condus misiunea pompierilor români în Grecia, le-a mulţumit colegilor care au participat la intervenţiile din insula Evia. Acesta a raportat misiune îndeplinită ministrului de Interne şi premeirului. 
La rândul său, secretarul de stat din MAI Raed Arafat s-a adresat pompierilor cu formula „Stimaţi eroi care v-aţi întors acasă”
„Efortul dvs. este bine remarcat, bine văzut de noi şi cred că orice stă în putinţă ca să putem să sprijinim şi să dezvoltăm ce faceţi, o să-l facem. Nu pot să vă spun decât că aţi transmis un mesaj extraordinar în exterior şi în interiorul ţării, iar Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană sun egida căruia am acţionat a dat un feedback extrem de pozitiv pentru activitatea pe care aţi desfăşurat-o acolo, pe lângă colegii noştri greci dar şi pe lângă colegii din alte ţări”, le-a transmis Raed Arafat pompierilor militari reveniţi luni din Grecia. 
Acesta a anunţat că este posibil ca misiuni precum cea din Grecia să se repete. 
Ministrul afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, în cardul ceremoniei, că în cele zece zile pompierii au „ţinut piept unui pericol greu de gestionat”, şi că aceştia au „reuşit să impresioneze o Europă întreagă”.
„După aceste 10 zile vă avem din nou alături mai încrezători în forţele proprii, ştim cu toţii că a fost o misiune epuizantă şi care va rămâne o lecţie despre determinare, responsabilitate, solidaritate şi spirit de sacrificiu. (...) Vă privim cu imensă admiraţie. Aţi uimit o lume întreagă, devenind astfel un brand de ţară pentru România”, le-a spus Bode militarilor IGSU. 
El a făcut trimitere la elogiile aduse pompierilor români în presa elenă şi a transmis mulţumirile premierului grec adresate pompierilor români. 
Premierul Florin Cîţu, care a luat cuvântul la finalul ceremoniei, i-a felicitat pe pompierii militari. 
„Acum înţelegem cât de important e să ne folosim de fondurile europene. Cele şase autospeciale folosite de pompierii noştri sunt noi, au fost cumpărate anul acesta şi sunt speciale pentru intervenţia la incendii de vegetaţie. Toate cumpărate din fonduri europene. În asta se traduce, de fapt, buna guvernare, inclusiv dacă ne referim la absorbţia de fonduri europene, dacă investim unde trebuie atunci putem salva vieţi. Vă asigur că aveţi un partener în Guvernul României şi veţi primi sprijinul de care este nevoie pentru dotare cu tehnică de intervenţie performantă, achiziţionată în mod deosebit din fonduri europene”, a afirmat primul ministru.
Florin Cîţu a anunţat că Guvernul va aproba o Hotărâre prin care va înfiinţa a 8400 de noi posturi pentru militarii voluntari angajaţi pe bază de contract şi subofiţeri din zona operativă.
„Anul acesta vor fi încadraţi 1400 dintre ei astfel încât până în 2025 s recuperaţi o parte importantă a porturilor pierdute în ultimii ani”, a adăugat primul ministru.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Premierul Florin Cîţu, ministrul afacerilor Interne, Lucia Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, participă, luni după amiază, la o ceremonie în care cei 108 ofiţeri şi subofiţeri care au participat la stingerea incendiilor de pădure din Grecia sunt înaintaţi în grad. 
 
Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional al României. 
Comandantul Florin Pop, care a condus modului IGSU care a acţionat în Grecia a fost decorat cu Emblema de onoare a MAI. Distincţia i-a fost înmânată acestuia de către ministrul de Interne, Lucian Bode.
Militarii care au făcut parte din modulul IGSU care a acţionat în Grecia sunt înaintaţi, în mod excepţional, în gradul următor „pentru actele exemplare de curaj şi pentru modul deosebit în care şi-au îndeplinit misiunea”. Eu au primit Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
112 pompieri români au participat la acţiunile de stingere a incendiilor în Grecia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.