Un poliţist din Târgu Jiu a fost trezit din somn, în prima sa zi de concediu, de strigătele unei femei care era jefuită, chiar în apropierea locuinţei sale. Poliţistul a luat-o la fugă, în pijamale, după suspect, pe care l-a prins după o urmărire printre blocuri. Când a fost prins, suspectul a ameninţat că sună la Poliţie.
”Poliţist în pijamale, fugind pe străzile din Târgu-Jiu. Dacă întrebaţi cumva cine e poliţistul care a luat-o razna şi de ce, să ştiţi că Bogdan e în deplinătatea facultăţilor mintale şi nici de jogging nu este vorba. Bogdan alerga în pijamale la 6 dimineaţa prin Târgu Jiu după un bărbat care a tâlhărit o femeie în vârstă, chiar în faţa scării în care locuieşte el. Cu toate că dormea profund, bucurându-se de prima zi de concediu de odihnă, Bogdan a reacţionat la ţipetele femeii care era agresată pentru a fi deposedată de poşetă”, au scris, luni, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Sindicatului europol.
Potrivit acestora, după o cursă în viteză printre blocuri, Bogdan l-a prins pe autor şi l-a predat colegilor lui care erau în serviciu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Îl felicităm pentru solicitudine şi ne punem speranţa că nu l-a fotografiat careva în pijamale pe stradă:) Iar ca idee...poate îl recompensează şeful Poliţiei Române cu o zi în plus de concediu şi cu un salariu de lucrări de excepţie, că tot suntem în preajma bilanţului de 6 luni”, au mai scris sindicaliştii.
Fapta poliţistului aflat în concediu a fost povestită şi pe pagina de Facebook a Poliţiei Române care a precizat că femeia care era jefuită era chiar vecina poliţistului.
”Imediat am sărit din pat şi m-am uitat pe geam, numai să văd cum un individ trăgea de geanta unei femei, pe care, în cele din urmă, a reuşit să o smulgă. Am ieşit repede din casă…ce haine…ce încălţăminte, aşa am fugit după el, în pijama”, a povestit poliţistul colegilor săi.
Acesta a redat şi dialogul pe care l-a avut cu suspectul: ”L-am prins destul de repede, iar replica lui când l-am ajuns din urmă a fost monumentală! «Sun la poliţie»”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.