Poliţiştii au descins duminică dimineaţa, în jurul orei 04.00, la un club din Capitală unde era în desfăşurare o petrecere la care participau 26 de persoane. Oamenii legi au închis evenimentului şi au aplicat amenzi tuturor participanţilor în valoare de 25.500 lei, iar pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal pentu infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
„În dimineaţa de 27.12 In jurul orei 04.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 10 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială (club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, care în urma verificarilor efectuate, au identificat persoana in cauză şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă”, a transmis Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a mai precizat că „întrucât in incinta clubului poliţiştii au stabilit că era în desfăşurare o petrecere la care participau 26 de persoane. Au dispus închiderea evenimentului şi sancţionarea contravenţională a tuturor participanţilor, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei”.
De asemenea, pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, mai arată sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.