Peste o sută de sindicalişti şi reprezentanţi ai operatorilor portuari au protestat, miercuri dimineaţă, în Portul Constanţa, solicitând demiterea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime, acesta fiind cel de-al treilea protest din această lună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Manifestanţii s-au strâns miercuri, în jurul orei 9.00, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime şi au adus câteva utilaje, făcând atmosferă cu vuvuzele şi fluiere, dar şi bătând în mai multe butoaie din tablă. Oamenii aveau şi diverse pancarte pe care se putea citi: “Vrem coerenţă şi strategie, nu prostie şi haos”, “APC încotro”, “Dreptate până la capăt”, “Nu mai poluaţi portul cu prezenţa voastră”.

Revendicările sindicaliştilor şi ale operatorilor portuari se referă la Master Planul Portului Constanţa, la starea de degradare a infrastructurii de transport naval, la lipsa contractelor de închiriere a infrastructurii de transport naval, la declanşarea procedurii de subconcesionare a bunurilor proprietate publică a statului, la tarifele majorate unilateral şi nefundamentat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Avem aceleaşi probleme referitoare la un management corupt, la o structură ierarhică din Administraţia Porturilor Constanţa, care este de pe vremea lui Mazăre, care nu are nicio treabă cu coerenţa portuară, cu politicile comerciale din port, cu orice strategie coerentă a României în ceea ce priveşte acest port de interes naţional. Avem trei obiective care trebuie să meargă în paralel cu demiterea acestor oameni cu care noi nu ne înţelegem: vrem contracte de închiriere echilibrate, vrem securizarea investiţiilor noastre, vrem să se oprească acest Master Plan, vrem o politică tarifară coerentă, vrem să nu mai pierdem traficul în Ucraina, Bulgaria. Din cauza politicii tarifare care este haotică pierdem trafic, avem 40 de taxe care ne împovărează”, a declarat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Patronale Operatorul Portuar, Ştefan Muntoiu.

Oamenii spun că sunt hotărâţi să continue protestele până la schimbarea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.

Protestul a durat o oră, fiind mai scurt decât precedentele din cauza ploii.

Comunitatea portuară a mai organizat manifestaţii similare pe 1 martie şi 9 martie, la care au participat câte 300 de persoane

În 7 martie, Tribunalul Constanţa a dat o sentinţă potrivit căreia este ilegală numirea a patru din membrii Consiliului de Administraţie al companiei care administrează cel mai mare port al României. Cei patru administratori vizaţi de decizia instanţei sunt Tudor Baltă, Viorel Olea, Marcela Frigioiu şi Adrian Cighi. Aceştia au fost numiţi în baza unor hotărâri luate în cadrul unor adunări generale ordinare ale acţionarilor din 2012, 2014 şi 2016. Hotărârea judecătorilor este executorie.  

Decizia instanţei în privinţa administratorilor are ca efect anularea unor hotârâri ale Consiliului de Admnistraţie al Portului Constnaţa luate în ultimii patru ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.