Justiţia sârbă i-a condamnat luni la 14 ani şi jumătate de închisoare - pe tatăl - şi la trei ani - pe mama - unui adolescent care a ucis prin împuşcare nouă elevi şi un agent de securitate într-o şcoală la Belgrad în 2023, relatează AFP.
Aceste crime au şocat profund Serbia, unde atacurile în masă sunt rare, în pofida unui nivel mare de deţinere de armament.
Atât acuzarea, cât şi apărarea au anunţat că vor face apel împotriva acestei hotărâri.
Autorul atacului - un băiat în vârstă de 13 ani la acea vreme - a intrat într-o şcoală înarmat cu un pistol pe care i l-a luat tatălui său, după care a împuşcat zece persoane.
Vârsta sa la momentul faptelor îl face responsabil penal, potrivit legii sârbe.
El a fost plasat într-o instituţie psihiatrică şi a fost audiat ca martor în procesul părinţilor săi.
”Acuzatul (tatăl atacatorului) Vladimir Kecmanovic este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea unică de 14 ani şi şase luni pentru că a comis următoarele infracţiuni penale: atingere gravă la adresa securităţi publice şi neglijenţă şi abuzarea unui minor. Acuzata (mama) Miljana Kecmanovic este condamnată la trei ani de închisoare pentru neglinjenţă şi abuzarea unui minor”, a anunţat Înalta Curte de Justiţie de la Belgrad.
Tribunalul l-a condamnat pe Nemanja Marinkovic, instructor la un stand de tir unde, potrivit actului acuzării, Vladimir Kecmanovic şi-a dus fiul să se antreneze la ţintă, la un an şi trei luni de închisoare.
Acest verdict în prima instanţă a fost făcut public după un proces care a durat 11 luni - cu uşile închise, o decizie a tribunalului.
”NEGLIJENŢĂ FLAGRANTĂ”
Procurorul general Nenad Stefanovic, s-a declarat per ansamblu mulţumit de verdict, însă a anunţat că va face apel.
”Noi am dovedit vina părinţilor şi că neglijenţa lor flagrantă faţă de copil şi stocarea neadecvată a armelor a provocat această tragedie fără precedent”, a anunţat parchetul.
Însă el intenţionează să ceară pedepse mai grele împotriva tatălui şi instructorului de tir şi va face apel împotriva respingerii unei părţi a actului acuzaţiei împotriva mamei.
Parchetul a cerut ca Vladimir Kecmanovic să fie condamnat la 12 ani de închisoare cu privire la un ”delict grav împotriva securităţii publice” şi la trei ani de închisoare cu privire la un delict de ”neglijenţă şi maltratare a unui minor”.
Împotriva mamei atacatorului, procurorul a cerut doi ani şi jumătate de închisoare cu privire la ”producere, deţinere şi port de arme neautorizate” şi trei ani de închisoare cu privire la ”neglijenţă şi abuzare a unui minor”.
Mama atacatorului - al cărei ADN a fost găsit pe unul dintre gloanţe - a fost achitată de capătul de acuzare cu privire la infracţiunea penală de ”producere, deţinere, purtare şi trafic neautorizat de armament”.
Avocaţii părinţilor atacatorului au anunţat că vor face apel împotriva verdictului, dar şi avocatul instructorului condamnat.
EMOŢIE
Reprezentantul legal al familiilor copiilor ucişi, Ognjen Bozovic, a declarat că, din punct de vedere juridic, acestea sunt mulţumite de verdict, dar că nu există vreo pedeapsă care să le ofere un sentiment de dreptate, deoarece autorul nu a fost condamnat.
Foarte emoţionaţi, membri ai familiilor elevilor ucişi erau prezenţi la pronunţarea verdictului.
Un grup de studenţi a depus flori în faţa palatului de justiţie şi a respectat zece minute de tăcere în memoria victimelor.
Mama unuia dintre copiii ucişi în şcoală, Ninela Radicevic, a declarat că se aştepta la un vedict mai aspru şi că doreşte să se dea socoteală pentru atacul care a avut loc în şcoală.
Părinţii victimelor tinere au angajat alte cinci proceduri civile împotriva familiei Kecmanovic.
În pofida faptului că procesul a avut loc într-o jurisdicţie ordinară, mărturia atacatorului a fost audiată într-o sală de audieri de înaltă securitate, rezervată de obicei unor dosare implicând crima organizată şi crime de război.
După pronunţarea verdictului, tribunalul a ordonat ca tatăl autorului atacului armat în masă să fie plasat în detenţie, dar ca mama să rămână în libertate până la o hotărâre definitivă.
Această dramă a provocat manifestaţii antiguvernamentale la care au luat parte zeci de mii de persoane care au cerut demisia anumitor responsabili şi o încetare a glorificării violenţei şi culturii mafiote în presă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.