Aproximativ 70.000 de pelerini s-au închinat, până duminică la prânz, la sfintele moaşte depuse în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, timpul de aşteptare la rând ajungând şi la 20 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Afluxul de pelerini a crescut în ultimele 24 de ore, astfel că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aşteptau la rând peste 40.000 de oameni.

Organizatorii au decis lăţirea rândului, astfel încât să încapă 10-12 persoane una lângă alta.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Până duminică la ora 14.00 au trecut pe la racla cu sfintele moaşte aproximativ 70.000 de credincioşi, alte câteva zeci de mii aşteptând la rând pe străzile din jurul catedralei.

Astfel, cei care s-au aşezat la rând sâmbătă după-amiază au trecut pe la raclă abia duminică la prânz.

În oraş au venit pelerini din toată ţara, zeci de autocare şi microbuze fiind parcate în permanenţă pe străzile din apropierea centrului oraşului.

Peste 300 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în primele trei zile ale pelerinajului, iar 32 dintre acestea au fost duse la spital cu diverse afecţiuni.

Sâmbătă seară, peste 25.000 de credincioşi au participat la pelerinajul intitulat Calea Sfinţilor, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva fiind purtată pe umeri de către preoţi pe străzile din centrul Iaşiului.

Tot sâmbătă seară au ajuns la Iaşi moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Sfânta Liturghie este programată luni, 14 octombrie şi se va desfăşura pe o scenă amplasată în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.