Salvamontiştii au fost solicitaţi de 11 ori, în ultimele 24 de ore, în cadrul intervenţiilor fiind salvate 13 persoane. Şase dintre acestea au fost transportate la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 11 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 13 persoane, 6 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a transmis, sâmbătă dimineaţă, Salvamont România.

Câte trei apeluri au vizat Salvamont Maramureş şi Salvamont Predeal, două Salvamont Lupeni şi câte unul salvatrii montani din Prahova, Gorj şi Neamţ.

”Din păcate o persoană a decedat şi a fost predată la Serviciul IML”, au mai transmis salvamontiştii.

S-au mai primit 17 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.