Patriarhia Română a anunţat luni că Sfântul Dimitrie cel Nou va fi sărbătorit între 21 şi 28 octombrie cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare şi că sfintele moaştele vor fi aşezate, spre închinare, în pridvorul Catedralei Patriarhale începând de joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureştilor, organizată de Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română, se va desfăşura şi anul acesta în condiţii impuse de restricţiile sanitare cauzate de noul val al pandemiei de Covid-19 din România.

„Participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit în ziua de 27 octombrie), se va desfăşura cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară impuse de actualele condiţii pandemice din municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineaţa zilei de joi, 21 octombrie 2021, urmând a fi aşezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 octombrie 2021.

Sfintele Moaşte vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală pe 28 octombrie 2021, după închinarea ultimului credincios.

„În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale”, a mai precizat instituţia.

Astfel, pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte, o vor putea face în următoarele condiţii:

⦁ accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
⦁ pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;
⦁ pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;
⦁ se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
⦁ voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);
⦁ de asemenea, voluntarii vor oferi pelerinilor pachete alimentare (aprox. 20.000) în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate. Toate produsele distribuite vor fi însoţite de certificat de conformitate;
⦁ după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
⦁ pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber. Ţinându-se cont de suprafaţa disponibilă aici, vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;
⦁ din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Programul liturgic

În zilele de joi (21 octombrie), vineri (22 octombrie), sâmbătă (23 octombrie) şi luni (25 octombrie) 2021, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de cel mult 70 de credincioşi.

Marţi, 26 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 09:30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 27 octombrie 2021, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 09:00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Slujbele vor fi transmise de televiziunea şi radioul Trinitas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.