Medicul Octav Ginghină, chirurg oncolog, afirmă că, spre deosebire de alte patologii din sfera oncologică, unde s-au făcut progrese foarte mari, în ceea ce priveşte cancerul de pancreas statisticile nu sunt la fel de bune. Medicul subliniază însă că există pacienţi cu această boală care sunt ”poveşti reuşite”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Octav Ginghină a admis că, în cazul cancerului de pancreas, ”e un război mai greu” decât în alte patologii şi a explicat, la Medika TV, de ce se întâmplă acest lucru.
 
”În cancerul colo-rectal şi în alte patologii, chimioterapia şi imunoterapia au făcut progrese foarte, foarte mari, rezultatele sunt foarte mari. Intervenţiile chirurgicale care, de-a lungul istoriei, întotdeauna au luat lumina reflectoarelor, ca să zic aşa... Aceste intervenţii chirurgicale, oricât ar fi de frumoase, oricât ar fi de complexe, oricât ar fi de reuşite ca şi tehnică, ele întotdeauna se bazează pe o fundaţie şi fundaţia e tratamentul oncologic. În pancreas, lucrurile merg destul de lent. Acum doi ani am sărbătorit că am trecut la o supravieţuire la doi ani de două cifre. Adică am trecut de 10% la 5 ani, aici ne referim la toate stadiile. Şi într-adevăr, toată lumea care face patologia pancreasului ştie că va vedea mulţi pacienţi care, din păcate, nu vor fi operabili. Este un organ mult mai profund decât colonul, de exemplu, mult mai greu de accesat, ne referim întotdeauna la investigaţii imagistice complexe”, a afirmat chirurgul Octav Ginghină. 
 
El a subliniat însă că există pacienţi cu această boală care sunt ”poveşti reuşite”.
 
”Pe de altă parte, cu siguranţă, în ziua de astăzi, reuşim să diagnosticăm mult mai mulţi pacienţi şi avem multe cazuri de poveşti reuşite şi în cancerul de pancreas. Este adevărat, sunt mai puţine, poate, decât în alte cancere. Cum am spus, războiul e mai greu”, a adăugat medicul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.