O patiserie din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi amendată cu 15.000 de lei, după ce echipele de control au găsit gândaci în unitate, dar şi alte nereguli, printre care lipsa cântarului şi depozitarea unor bunuri, printre care haine, lângă masa unde era coca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au verificat luni o patiserie din municipiul Constanţa.

Comisarii CJPC au descoperit mai multe nereguli, printre care lipsa cântarului, bunurile erau ţinute în condiţii improprii, astfel că lângă masa unde era coca se aflau obiecte de vestimentaţie, iar sacul cu făină era ţinut lângă butelie. De asemenea, echipele de control au găsit şi gândaci în unitate.

Reprezentanta patiseriei le-a spus comisarilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor că poate gândacii vin de afară, din curtea unităţii, precizând că ultima dezinsecţie/deratizare a fost făcută în urmă cu patru luni.

În urma acestor nereguli, CJPC a închis temporar patiseria până la remedierea problemelor şi a aplicat o amendă în valoare de 15 mii de lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.