Guvernul discută, miercuri, în primă lectură, pachetul legislativ privind statutul poliţistului, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, precizând că prin noile prevederi se doreşte introducerea unui ”echilibru între drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor”.
”Este primul demers din istoria acestei instituţii când proceduri poliţieneşti sunt scoase la lumină şi inserate într-un text de lege. Faptul că aceste proceduri nu au fost cunoscute rezultă şi din faptul că fiecare ne punem diverse întrebări atunci când vedem în spaţiul public interacţiuni între poliţişti şi cetăţeni. Cu toţii ne punem întrebarea firească dacă este corect cum a procedat poliţistul, dacă este legal sau dacă este un abuz. Prin aceasta, ne dorim ca oamenii să ştie ce înseamnă respectarea legii şi de unde începe abuzul”, a afirmat ministrul de Interne la începutul şedinţei de Guvern.
Carmen Dan a precizat că pachetul legislativ are în vedere trei aspecte: transparentizarea procedurilor de acţiune, pregătirea fizică şi tactică şi un cadru legislativ clar, coerent, care să le asigure poliţiştilor protecţia legii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, suntem conştienţi că autoritatea poliţistului nu se construieşte numai prin modificarea cadrului legal. respectul poliţistului se câştigă şi prin modul în care fiecare din angajaţii ministerului îşi face datoria la locul de muncă şi suntem primii care vom sancţiona şi sancţionăm abuzurile. Deşi suntem conştienţi că aceste derapaje ar putea să mai existe, suntem o instituţie care are 127.000 de angajaţi, niciodată nu considerăm că este oportun şi constructiv să generalizăm aceste situaţii particulare. Pe scurt, dorim să introducem un echilibru între drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor”, a subliniat Carmen Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.