Organizatorii concursului de ciclism MTB Prima Evadare, care reclamau, alături de activistul de mediu Alex Găvan, că Romsilva a arat poteci din Pădurea Băneasa unde urma să aibă loc competiţia, anunţă că au avut o întâlnire cu reprezentanţii instituţiei şi ai Ministerului Mediului, astfel că s-a obţinut ”implicarea tuturor părţilor pentru un eveniment reuşit”. Mai mult, ministrul Mediului, Tanczos Barna, va parcurge cu bicicleta, joi, o porţiune a traseului.
”Astăzi, miercuri, 10 mai, a avut loc o întâlnire la sediul Romsilva, între reprezentanţii Romsilva, Romsilva Ilfov, Ministerului Mediului, Apelor şi Padurilor şi organizatorii concursului de ciclism MTB Prima Evadare. Această întâlnire a avut ca scop buna organizare a evenimentului şi rezolvarea diferendelor apărute în ultimul timp, obţinându-se, în final, suportul şi implicarea tuturor părţilor pentru un eveniment reuşit”, au arătat organizatorii evenimentului, pe site-ul competiţiei Prima Evadare.
Aceştia au apreciat ”deschiderea şi colaborarea Romsilva şi a Ministerului Mediului, colaborare care se va materializa şi printr-un nou protocol semnat pentru organizarea evenimentului şi pentru intenţia de a crea trasee permanente pentru comunităţile locale”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, a fost discutat şi subliniat, de toată lumea prezentă, aspectul social al pădurilor din Bucureşti şi Ilfov şi importanţa folosirii acestora şi în scop recreativ de către localnici”, au adăugat ei.
De altfel, ministrul Mediului, Tanczos Barna, va parcurge, joi, de la ora 17, pe bicicletă, timp de 2 ore, o secţiune din cele mai frumoase părţi ale traseului Prima Evadare.
Activistul de mediu Alex Găvan afirma, într-o postare pe Facebook, că Romsilva Ilfov a arat cu plugul poteci pe care se desfăşoară cel mai mare concurs internaţional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanţi, Prima Evadare. Conform lui Găvan, incidente similare au avut loc în mai mulţi ani, chiar înaintea concursului. ”Pădurea nu este doar cherestea, ci infinit mai mult”, era mesajul său către Romsilva.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că este inadmisibil ca Romsilva să se opună unor activităţi sportive în pădure, având în vedere informaţiile că aceasta instituţie ar fi arat nişte poteci din pădurea Băneasa unde urma să aibă loc o competiţie de ciclism. Ministrul consideră că este inadmisibil ca cineva să pună beţe în roate unui ONG are organizează de mai mulţi ani competiţii acolo.
Tanczos Barna a fost întrebat dacă el consideră că pădurea ar putea fi afectată sau nu de asemenea competiţii.
“Nu pădurea este afectată. Buna intenţie a unora este din păcate afectată. În acelaşi timp, trebuie clarificate şi pe termen mediu, lung şi modalităţile de colaborare. Eu am mai fost pe asemenea cărări şi pe asemenea poteci. Chiar îmi place foarte mult să merg în pădure, să alerg în pădure, cu bicicleta mai rar, dar îmi place mult alergarea şi săptămânal alerg kilometri întregi în pădure, pe drumuri forestiere sau pe poteci. Este o senzaţie incredibilă şi le recomand tuturor să facă acelaşi lucru, să iasă în pădure, să se simtă bine, să facă mişcare în pădure. Iar dacă în Regia Naţională a Pădurilor sunt persoane care nu înţeleg acest lucru trebuie să îşi schimbe mentalitatea. Pădurea este şi pentru cei care vin să se relaxeze, au dreptul la aer curat toţi cetăţenii acestei ţări şi Regia Naţională a Pădurilor trebuie să treacă printr-un proces de schimbare şi din acest punct de vedere”, a afirmat Tanczos Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...