Echipa Real Madrid a ţinut un minut de reculegere la antrenamentul de luni, după vestea morţii Papei Francisc. Alte formaţii de limbă spaniolă i-au adus, de asemenea, un omagiu Suveranului Pontif, relatează AFP.
Papa Francisc a murit luni dimineaţă. De origine argentiniană, Suveranul Pontif a fost un mare susţinător al clubului San Lorenzo, din Buenos Aires, oraşul său natal. Dar numele său real era Jorge Mario Bergoglio şi era mai ales un fan al fotbalului, el primindu-l chiar pe Diego Maradona pentru o întâlnire la Vatican.
La câteva ore după anunţul decesului Papei François, clubul argentinian i-a adus un omagiu sincer pe reţelele de socializare.
"A fost întotdeauna unul dintre noi. 'Cuervo' ca băiat şi ca bărbat... 'Cuervo' ca preot şi cardinal... 'Cuervo' şi ca Papă...
Întotdeauna a transmis pasiunea sa pentru El Ciclón: când a mers la Viejo Gasómetro să vadă echipa din 46, când l-a confirmat pe Angelito Correa în capela din Ciudad Deportiva, când a primit vizitele alb-albaştrilor la Vatican întotdeauna cu o fericire totală... Membrul nr. 88235.
De la Jorge Mario Bergoglio la Francisc, a existat un lucru care nu s-a schimbat niciodată: dragostea sa pentru El Ciclón.
Cuprinşi de o durere profundă, de la San Lorenzo îi spunem astăzi lui Francisc: Adio, mulţumim şi pe vecie! Vom fi împreună pentru eternitate!", a notat San Lorenzo pe X.
Omagii din partea cluburilor spaniole
În Spania au curs omagiile, începând cu Real Madrid, care a ţinut luni un minut de reculegere în timpul antrenamentului.
"Un minut de reculegere la complexul sportiv Real Madrid", a anunţat sobru clubul madrilen, ataşând o fotografie cu jucătorii şi antrenorii adunaţi în cerc pe teren, cu capetele plecate.
„Real Madrid doreşte să transmită condoleanţe întregii comunităţi catolice în urma pierderii unei figuri istorice şi universale”, publicase clubul cu două ore mai devreme pe X. „În timpul pontificatului său, marcat de forţa moştenirii sale, Papa Francisc a dat dovadă de un foarte mare spirit de solidaritate şi sprijin pentru persoanele cele mai defavorizate şi vulnerabile”, a comentat clubul. „Fie ca el să se odihnească în pace”.
La rândul său, FC Barcelona şi-a exprimat pe X "condoleanţele după moartea Papei Francisc", la fel ca Atlético Madrid, care are argentinieni în componenţă, alături de tehnicianul Diego Simeone.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...