Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că este inadmisibil ca Romsilva să se opună unor activităţi sportive în pădure, având în vedere informaţiile că aceasta instituţie ar fi arat nişte poteci din pădurea Băneasa unde urma să aibă loc o competiţie de ciclism. Ministrul consideră că este inadmisibil ca cineva să pună beţe în roate unui ONG are organizează de mai mulţi ani competiţii acolo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă ştie că Romsilva Ilfov a arat nişte poteci din Pădurea Băneasa unde urma să aibă loc o competiţie internaţională de ciclism.

“Am promis că azi dimineaţă mă duc pe traseu şi văd. Ieri a plouat foarte mult şi nu se poate merge cu bicicleta. Am amânat vizita pe teren pentru ziua de joi. Joi, între orele 15.00 şi 19.00 o să fiu în pădurea Băneasa pentru a vedea cu ochii mei ce se întâmplă acolo. Este inadmisibil ca Romsilva, indiferent care direcţie silvică, din ce judeţ, să se opună unor activităţi sportive, recreative în pădure”, a răspuns Tanczos Barna.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta apreciază că ”este inadmisibil ca cineva intenţionat să pună beţe în roate unei ONG care de ani de zile organizează asemenea competiţii acolo”.

”De asemenea, este de nedorit că ani de zile să existe un conflict permanent şi foarte urât, din câte am înţeles, că nu ştiam de acest conflict între persoane şi instituţie, ONG-uri, este inadmisibil să existe un asemenea conflict între o instituţie a statului şi un ONG care până la urmă doreşte un lucru frumos, corect, o competiţie sportivă în pădure. De asemenea, cei care organizează asemenea competiţii trebuie să înţeleagă că anumite reguli trebuie respectate în pădure şi sunt convins că vom găsi o cale de mijloc. Mă voi ocupa personal. De altfel, le-am cerut în mod expres săptămâna trecută ca nu cumva cineva să se atingă de potecă. O să mă duc poimâine să văd exact care este situaţia, că azi şi mâine suntem prinşi în foarte multe discuţii legate de activităţile din minister şi nu numai”, a mai declarat ministrul Mediului.

Tanczos Barna a fost întrebat dacă el consideră că pădurea ar putea fi afectată sau nu de asemenea competiţii.

“Nu pădurea este afectată. Buna intenţie a unora este din păcate afectată. În acelaşi timp, trebuie clarificate şi pe termen mediu, lung şi modalităţile de colaborare. Eu am mai fost pe asemenea cărări şi pe asemenea poteci. Chiar îmi place foarte mult să merg în pădure, să alerg în pădure, cu bicicleta mai rar, dar îmi place mult alergarea şi săptămânal alerg kilometri întregi în pădure, pe drumuri forestiere sau pe poteci. Este o senzaţie incredibilă şi le recomand tuturor să facă acelaşi lucru, să iasă în pădure, să se simtă bine, să facă mişcare în pădure. Iar dacă în Regia Naţională a Pădurilor sunt persoane care nu înţeleg acest lucru trebuie să îşi schimbe mentalitatea. Pădurea este şi pentru cei care vin să se relaxeze, au dreptul la aer curat toţi cetăţenii acestei ţări şi Regia Naţională a Pădurilor trebuie să treacă printr-un proces de schimbare şi din acest punct de vedere”, a afirmat Tanczos Barna.

Activistul de mediu Alex Găvan afirmă, într-o postare pe Facebook, că Romsilva Ilfov a arat cu plugul poteci pe care se desfăşoară cel mai mare concurs internaţional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanţi, Prima evadare. Conform lui Găvan, incidente similare au avut loc în mai mulţi ani, chiar înaintea concursului. ”Pădurea nu este doar cherestea, ci infinit mai mult”, este mesajul său către Romsilva.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.