Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat că problema cu privire la pistele de biciclete din Bucureşti este faptul că proiectul tehnic pentru acestea este unul „prost” sau „foarte prost”, fapt pentru care ceea ce a fost scris în această documentaţie nu poate fi realizat factual, fiind nevoie de o reproiectare. El a adăugat că a început reproiectarea pentru pista de biciclete de la Piaţa Constituţiei până la Arena Naţională şi pentru tronsonul din Prelungirea Ghencea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Pistele de biciclete, ca multe alte lucrări cu care ne-am confruntat în mandatul acesta, au un defect fundamental, proiectul tehnic este prost sau foarte prost. Deci nu poate fi realizat în modul în care a fost scris. Atunci este nevoie de o reproiectarea. Ceea ce am început să facem pentru pista de biciclete de la Piaţa Constituţiei până la Arena Naţională, reproiectare, ceea ce am făcut pe tronsonul din Prelungirea Ghencea, reproiectare, ceea ce vom face în Prelungirea Ghencea, în contractul pe care îl vom atribui curând pentru bucăţile care nu s-au făcut, din nou va reîncepe cu reproiectare”, a explicat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută, miercuri pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Edilul general a mai spus că „pur şi simplu nu este fezabil din punct de vedere tehnic, dacă vorbim de piste de biciclete, nu este fezabil din punct de vedere tehnic ca o pistă de biciclete să aibă o anumită dimensiune pe un anumit segment de drum şi atunci trebuie făcut reproiectare”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Dacă vorbim de Ghencea, acolo e vorba de conducte de lucrări care nu au fost prevăzute în proiectul iniţial”, a completat Dan.

Primarul Capitalei a anunţat, întrebat sâmbătă dacă are un plan pentru crearea mai multor piste de biciclete în oraş, că este în lucru, în prezent planul Velo care va avea sute de km. „Suntem în faza în care el este compatibilizat, să spunem, cu datele de trafic, pentru că trebuie să existe o corespondenţă între datele pe tot traficul şi master planul de biciclete”, a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.