Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat joi, în contextul scandalurilor de abuzuri sexuale din instituţii, că în 2024, la numărul dedicat victimelor violenţei, 0800 500 333, din totalul de 5.667 de apeluri înregistrate, doar 9 apeluri au fost în domeniul egalităţii de şanse şi 14 apeluri în domeniul violenţei sexuale. Ea a arătat că încurajează toate tinerele, toţi tinerii din ţară care au trecut sau cărora li se fac astfel de propuneri indecente sau simt că asupra lor există o presiune, o hărţuire, să nu aştepte, să nu ierte şi de îndată să sune la linia telefonică dedicată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Încurajez toate tinerele, toţi tinerii din ţară care au trecut sau cărora li se fac astfel de propuneri indecente sau simt că asupra lor există o presiune, o hărţuire, să nu aştepte, să nu ierte şi de îndată să sune la telefonul  0800 500 333 este numărul dedicat victimelor violenţei sub orice formă de violenţă şi ulterior, acestea vor beneficia de îndată de sprijin din partea statului, dar este foarte important să aibă şi curaj să facă plângere penală”, a spus ministurl Familiei.

Natalia Intotero a precizat că, conform datelor provenite de la Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse, în subordinea căreia este şi gestionarea acestei componente, şi a acestui număr de telefon de urgenţă, pentru anul 2023, au avut 9.490 apeluri înregistrate în care opt apeluri fost sesizări în domeniul egalităţii de şanse, nouă apeluri în domeniul violenţei sexuale.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”În anul 2024, din totalul de 5.667 de apeluri înregistrate până la jumătatea anului, doar nouă apeluri au fost în domeniul egalităţii de şanse şi 14 apeluri în domeniul violenţei sexuale, deci alt context decât violenţa domestică. Este foarte important să îndrăznească, să aibă curaj”, a subliniat ministrul Familiei. 

Natalia Intotero a menţionat că anul trecut Guvernul României a aprobat hotărârea de guvern prin care se instituia obligativitatea fiecărei instituţii a statului român, dar şi firmelor private de a avea această comisie cu responsabilităţi pe partea de sesizări privind hărţuirea sexuală la locul de muncă.

”Termenul a fost ca fiecare instituţie să aibă această comisie constituită până la sfârşitul lunii aprilie. Ulterior, toate aceste instituţii pot să primească amenzi din partea instituţiilor abilitate a statului român”, a subliniat Intotero. 

Despre noul caz de la Muzeul de Artă, unde mai multe angajate au făcut sesizări pentru hărţuire morală şi există inclusiv o sesizare pentru hărţuire sexuală privind comportamentul directorului, Intotero a spus că nu are informaţii până în momentul de faţă.

”Repet, orice tânăr, orice tânără, orice cetăţean al României aflat într-o astfel de situaţie, recomandarea mea este să sune de îndată, să solicite sprijinul statului. Există în fiecare judeţ al ţării, plus în  municipiul reşedinţă de judeţ acele locuinţe protejate pentru victimele violenţei sub orice formă, unde primesc nu doar consiliere psihologică, ci şi spaţiu pentru locuire pentru o perioadă de timp cât necesită. Şi, de asemenea, încurajez, pe lângă acest telefon şi această solicitare de sprijin, să facă şi plângere penală. E foarte important acest lucru. Fără o sesizare a instituţiilor abilitate, categoric cazurile nu pot fi soluţionate şi este şi un model de a-i descuraja pe acele persoane care, din punctul meu de vedere, au probleme de sănătate şi recurg la astfel de atitudini”, a mai arătat Natalia Intotero. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.