Ministerul Afacerilor Interne a pus în transparenţă decizională, pe site-ul instituţiei, un proiect de lege pentru completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România şi precizează că propunerea legislativă nu reglementează recunoaşterea căsătoriilor ori a convenţiilor civile între persoane de acelaşi sex pe teritoriul ţării noaspre şi alte drepturi ce derivă din această recunoaştere. Reprezentanţii MAI spun că proiectul este „o implementare în legislaţia naţională a prevederilor legale existente în domeniu la nivelul Uniunii Europene, doar privind libera circulaţie a persoanelor”. Astfel, proiectul de act normativ propune ca persoanele care nu au cetăţenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al UE cu un cetăţean român de acelaşi sex, pot solicita, dacă este cazul, viză pentru intrarea în România, respectiv drept de şedere pe teritoriul ţării noastre, în condiţiile legii, având ca motiv continuarea vieţii de familie alături de cetăţeanul român.
Expunerea de motive a proiectului de act normativ poate fi accesată
AICI.
„Acest
proiect de lege nu reglementează recunoaşterea căsătoriilor ori a convenţiilor civile între persoane de acelaşi sex pe teritoriul României şi alte drepturi ce derivă din această recunoaştere. Proiectul de act normativ este o implementare în legislaţia naţională a prevederilor legale existente în domeniu la nivelul Uniunii Europene, doar privind libera circulaţie a persoanelor”, a precizat Ministerul Afacerilor interne, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a adăugat că „implementarea acestor prevederi este o condiţie obligatorie pentru România, ca urmare a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16, iar nerespectarea ei face posibilă declanşarea unei proceduri de infringement care se poate finaliza cu condamnarea României de către instanţa de contencios european”.
MAI mai spune că „o eventuală condamnare are implicaţii financiare semnificative pentru statul român”.
În prezent, sancţiunile pecuniare care pot fi propuse în cazul României, în proceduri de infringement, sunt penalităţi între 1.830 şi 109.800 euro pe fiecare zi de întârziere, precum şi o sumă forfetară minimă de 1.708.000 euro.
„La realizarea acestui proiect de lege s-au avut în vedere prevederile Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de către Curtea Constituţională a României în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Decizia Curţii Constituţionale a României numărul 534/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 277 alin. (2) şi (4) din Codul Civil”, mai indică sursa menţionată.
Reprezentanţii MAI mai precizează că decizia CCR, anterior menţionată stipulează faptul că prevederile din Codul civil care interzic căsătoria între persoane de acelaşi sex sunt constituţionale, atâta timp cât nu încalcă dreptul la liberă circulaţie, aşa cum este acesta prevăzut de legislaţia Uniunii Europene.
În concret, „conform prevederilor actului normativ, persoanele care nu au cetăţenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetăţean român de acelaşi sex, pot solicita, dacă este cazul, viză pentru intrarea în România, respectiv drept de şedere pe teritoriul ţării noastre, în condiţiile legii, având ca motiv continuarea vieţii de familie alături de cetăţeanul român”, mai precizează comunicatul de presă al MAI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.