Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi că sunt sute de persoane de la Romsilva care au beneficiat de prime de pensionare de 500.000 de lei, adică 100.000 de euro. El a anunţat că i-a convocat pe reprezentanţii Regiei, săptămâna viitoare, la minister, şi că discută şi de reorganizarea Regiei, deoarece unele direcţii silvice au pierderi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sunt nişte prime neruşinate, le putem numi, pentru că cei de la Rosilva au prezentat anumite explicaţii, însă eu cred că românilor le e greu de explicat, oamenilor în general care nu trec prin cea mai simplă perioadă acum, că un angajat, la pensionare, ar putea primi 500.000 de lei, adică 100.000 de euro. Este ceva de neexplicat, în opinia mea, şi această anomalie se datorează unor prevederi pe care Sindicatul  Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva le-a negociat cu conducerea executivă a companiei”,a spus Mircea Fechet la Antena 3.

Ministrul Mediului a anunţat că săptămâna viitoare îi va convoca la minister.

”Va trebui să discutăm despre toate aceste bonusuri neruşinate, va trebui să discutăm în acest context şi de reorganizarea Romsilva, pentru că dincolo de aceste bonificaţii, prime, premii, trebuie să vă spun că în Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, peste jumătate dintre direcţiile silvice, produc pierderi în fiecare an. Asta înseamnă că deşi statul român le-a pus la dispoziţie o bogăţie veritabilă, respectiv pădurile României, unii nu reuşesc nici măcar să iasă pe zero. Din acest motiv, voi propune desfiinţarea acelor structuri care nu reuşesc să genereze profit, la fel cum voi propune desfiinţarea acelor structuri care nu au suficientă suprafaţă de pădure”, a mai arătat Mircea Fechet.

El a precizat că sunt obligaţi să corecteze aceste anomalii, pentru că 100.000 de euro sau 50.000 de euro,  sunt sume pe care nimeni nici măcar nu şi le poate imagina.

Întrebat dacă mai are informaţii despre astfel de prime, ministrul Mediului a arătat că are astfel de informaţii şi că ele i-au fost puse la dispoziţie de curând.

”Astfel de situaţii se întâmplă de mai mult timp în Romsilva şi trebuie oprite. Sunt sute de persoane care au beneficiat de astfel de prime. În anumite situaţii, suma se apropie de 100.000 de euro, în alte situaţii suma este mult mai mica”, a mai declarat Fechet.

Ministrul a mai spus că ţinta sa nu este reprezentată de acei pădurari uitaţi prin vreun canton silvic care nu o duc foarte bine, nu se îmbogăteşte niciunul.

”Avem astăzi la Regie aproape 100 de directori doar în direcţiile silvice judecene şi eu cred că de acolo ar trebui să începem reorganizarea regiei naţionale a pădurilor. Mă aştept la o rezistenţă foarte mare. În trecut am mai încercat astfel de reorganizări, însă de fiecare dată n-am ajuns prea departe, pentru că opoziţia sindicatelor, opoziţia directorilor, opoziţia altor persoane cu funcţie de decizie, prin influenţă, haideţi să spunem că a temporizat acest proces. Însă astăzi, în al 12-lea ceas, pentru binele pădurii din România şi pentru binele Regiei până la urmă, mă gândesc la cei 13.500 de angajaţi care trebuie să pună o pâine pe masă în fiecare zi. Cred că suntem obligaţi să luăm nişte măsuri, poate dureroase pentru unii directori, dar nişte măsuri corecte care să nu facă altceva decât să eficientizeze activitatea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.