Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a comentat, luni, informaţia potrivit căreia ambii bărbaţi care i-au acuzat de violenţă pe poliţiştii de la Secţia 16 din Capitală au murit, el afirmând, în acest context: "Nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparaţii cu oameni care depun la un moment dat o plângere şi ulterior dispar". Lucian Bode nu a făcut precizări despre primul deces, încă a menţionat că al doilea bărbat suferea de o boală incurabilă. "Vă asigur că la Secţia 16 voi face ordine", afirmă ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Lucian Bode a comentat, luni, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, decesele celor doi bărbaţi care i-au reclamat pentru violenţă pe poliţiştii Secţiei 16 din Capitală.
 
"Corpul de Control al ministrului realizează o acţiune de control la Secţia 16, imediat ce va fi finalizată această acţiune concluziile le voi prezenta public. Pe de altă parte, am văzut şi eu aceste informaţii. Nici nu poate fi vorba, nici prin gând să nu ne treacă să facem astfel de comparaţii cu oameni care depun la un moment dat o plângere şi ulterior dispar. Şi o să vedeţi, nu vreau să intru în detalii, dar spre exemplu ultimul, din păcate, cel de-al doilea cetăţean, suferea de o boală incurabilă. Şi nu vreau să intru în alte detalii, familia a comunicat aceste lucruri şi nu doreşte să facă alte comentarii, ceea ce cred că şi pe noi trebuie să ne determine să le respectăm această dorinţă. Până la urmă, se poate prezenta public cauza decesului, evident, pentru a nu exista astfel de suspiciuni, dar vă asigur că la Secţia 16 voi face ordine. Aştept rezultatul verificărilor Corpului de Control”, a afirmat Lucian Bode, luni, într-o conferinţă de presă.
 
Nouă poliţişti de la Secţia 16 sunt urmăriţi penal înr-un dosar de tortură şi lipsire de libertate în mod ilegal. Agenţii au sechestrat două persoane pentru că le-au reproşat că nu poartă masca de protecţie, iar una dintre victime a fost lovită repetat. Recent, ambii bărbaţi care au depus reclamaţii în acest dosar au decedat.
 
"La data de 03.03.2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 9 inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul DGPMB Secţia 16 Poliţie – Biroul de Ordine Publică, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură. Totodată, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a 8 dintre inculpaţi, respectiv măsura controlului judiciar faţă de un inculpat”, a transmis, în urmă cu trei săptămâni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
 
Procurorii au precizat că, în 1 septembrie 2020, în jurul orelor 01.45, inculpaţii făceau parte dintr-un filtru de poliţie organizat în zona străzii Calea Şerban Vodă din Bucureşti, context în care au fost abordaţi de două persoane care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măştilor de protecţie în contextul epidemiologic SARS-COV2.
 
"În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproşurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinţei sale pe un teren viran situat la periferia mun. Bucureşti, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi a tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante”, a transmis Parchetul.
 
Procurorii au precizat că, în tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate.
 
După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran.
 
"În acelaşi timp, alţi doi inculpaţi au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00. Astfel, după încătuşarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zeţari din Bucureşti, sectorul 5, unde au descătuşat-o şi abandonat-o pe o stradă întunecată”, au mai afirmat procurorii.
 
În cauză cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.