Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care 2,5 milioane de români le primesc prin programul „Sprijin pentru România”. Ulterior, la 20 iunie, a început alimentarea cardurilor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Până în prezent, Compania Naţională Poşta Română a reuşit să livreze peste 350.000 de carduri, iar pragul pe care îl va atinge la acest final de săptămână va fi de 500.000, arată comunicatul de presă al Ministerului.

De asemenea, până la finalul săptămânii viitoare, reprezentanţii Poştei anunţă livrarea altor 400.000 de carduri. Precizăm că la sediul MIPE au loc şedinţe săptămânale alături de reprezentanţii emitenţilor de carduri şi reprezentanţii Poştei Române, pentru coordonarea şi verificarea distribuirilor, precum şi pentru identificare de potenţiale probleme ce pot provoca întârzieri în proces.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

MIPE reaminteşte că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

Dacă, din motive obiective ce ţin de mecanismul etapizat de producţie şi distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potenţialii beneficiari să nu primească ajutorul.

„Mă bucur că acest proces, care contribuie la siguranţa alimentară a românilor, funcţionează conform planului. Logistic, înseamnă eforturi uriaşe, atât la nivelul emitenţilor de carduri, care trebuie să realizeze cardurile, cât şi din partea întregii structuri a Poştei, pentru ca fiecare cetăţean eligibil să îşi primească ajutorul. Sigur că mai apar şi probleme în proces, de la întârzieri la livrarea cipurilor care se pun pe carduri şi până la defectarea maşinilor care le livrează. Dar mobilizarea este exemplară, pentru ca problemele să se rezolve din pripă. După ce se va finaliza distribuirea cardurilor, ne va fi mult mai uşor, iar încărcarea se va face cursiv pentru toţi cei eligibili”, a transmis Marcel Boloş, conform sursei citate.

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar de împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Informaţii utile despre voucherele sociale:

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.