Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a emis Ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din şcolile speciale şi cele de masă, peste numărul de locuri din unităţile respective de învăţământ.
”În contextul parteneriatului dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a emis Ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din şcolile speciale şi cele de masă, peste numărul de locuri din unităţile respective de învăţământ. Repartizarea candidaţilor pe locurile distinct alocate se realizează de către Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti”, a transmsi, vineri, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată a precizat că elevii cu CES din învăţământul special şi de masă, care au absolvit clasa a VIII–a, au la dispoziţie locuri distinct alocate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceştia vor depune, în perioada 30 iunie-5 iulie, la Comisia de admitere judeţeană/ Comisia de admitere a municipiului Bucureşti, cererile de înscriere pentru admiterea pe locurile distinct alocate.
Pe 6 iulie 2020 va avea loc repartizarea, de către Comisia de admitere judeţeană/ Comisia de admitere a municipiului Bucureşti, a candidaţilor pe locurile distinct alocate celor cu CES. Totodată, elevii cu cerinţe educaţionale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie.
De asemenea, elevii cu CES din învăţământul special şi de masă, absolvenţi ai claselor a VIII-a, se pot înscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate acestora, în perioada 30 iulie–3 august 2020.
Elevii cu CES, care din anumite motive nu au avut posibilitatea să participe la Evaluarea Naţională şi care totuşi doresc să susţină probele, în perioada 22 – 26 iunie 2020, se pot înscrie la etapa specială de evaluare naţională, în conformitate cu prevederile legale.
Înscrierea se realizează în baza Certificatului de orientare şcolară şi profesională a elevului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.