Mii de constănţeni de toate vârstele au fost prezenţi, vineri seară, la lansarea proiectului “Tărâmul Magic al Crăciunului”, amenajat pentru al doilea an consecutiv în locul de joacă ”Ţara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie. Până în 14 ianuarie în Târgul de Crăciun vor avea loc spectacole de dans şi muzică, iar cei mici vor putea participa la ateliere unde vor realiza jucării, vor cânta la instrumente muzicale sau vor învăţa să spună poveşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, însoţit de mai mulţi copii, a fost cel care a descuiat “Tărâmului Magic al Crăciunului” şi a aprins luminile din bradul amenajat în zonă.

“În primul rând, bradul este mult mai frumos ca anul trecut. În al doilea rând, mă bucur că vremea e mai bună şi mă bucur că văd o mare de copii. Sper ca din ce în ce mai mulţi constănţeni să se alăture deoarece copilăria din punctul meu de vedere nu are vârstă. Invit toţi constănţenii, cu copii cu nepoţi, aici în Tărâmul Magic, şi de la anul promit că va fi un tărâm din ce în ce mai fermecat şi mai atractiv”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe scena special amenajată a urmat apoi un spectacol de muzică şi dans, deschiderea oficială încheindu-se cu un foc de artificii.

“Publicul va deveni parte din poveste, participând activ la spectacole, alături de zecile de animatori şi personaje de basm. În Casa Hobbiţilor, Atelierul Pinguinilor Muzicali, Atelierul de Magie, cel de Jucării şi în Ambasada lui Moş Crăciun, copiii vor fi antrenaţi în multiple activităţi educative şi artistice”, au precizat organizatorii.

Astfel, ei vor învăţa să creeze jucării şi să le însufleţească, să cânte la diferite instrumente muzicale, să facă vrăji, să interpreteze poveşti. Toate atelierele sunt deschise în fiecare zi, între orele 11.00 şi 21.00, iar intrarea este liberă.

Mai mult, în fiecare seară, copiii se vor întâlni cu personajele de poveste îndrăgite.

Totodată,  pe scena special amenajată în Tărâmul Magic al Crăciunului, în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00 şi până la ora 20.00, se vor desfăşura spectacole de teatru, muzică şi dans, cu invitaţi din ţară.

Organizatorii nu au uitat nici părinţii sau bunicii, aceştia având la dispoziţie Târgul de Crăciun, unde găsesc o gamă extrem de variată de produse, dulciuri şi băuturi specifice perioadei sărbătorilor de iarnă.

Proiectul “Tărâmul Magic al Crăciunului” va fi deschis pâână în 14 ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.