Aproape 153.000 de cereri s-au depus în prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Iaşi şi Suceava, au anunţat, marţi, reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale. A doua etapă este programată în perioada 12 - 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

MEN a centralizat situaţia cererilor de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019 depuse în prima etapă prevăzută în calendarul aprobat (8 - 26 martie).

Astfel, potrivit datelor înregistrate în sistem, au fost completate şi depuse, la nivel naţional, 152.953 de cereri. Dintre acestea, 129.689 de cereri (84,8%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar 23.264 de cereri (15,2%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele mai multe cereri, respectiv 15.129, s-au depus în Capitală. Foarte multe cereri, comparativ cu situaţia la nivel naţional, s-au depus în judeţele Iaşi (7.054), Suceava (6.051), Constanţa (5.656), Timiş (5.475) şi Cluj (5.411). Mai puţin de 2.000 de cereri s-au depus în judeţele Caraş-Severin, Covasna, Giurgiu, Mehedinţi şi Teleorman, în timp ce în judeţul Tulcea s-au înscris în clasa pregătitoare doar 1.535 de copii. 

”Lista copiilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi situaţia copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene sau al municipiului Bucureşti, în data de 30 martie”, precizează MEN. 

A doua etapă este programată în perioada 12 - 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.