Managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, care se află în stare ”medie-severă” în urma infectării cu coronavirus, a fost transferat la un spital din Bucureşti, afirmă ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Fiul lui Rinder a făcut parte din grupul de adolescenţi care au participat la un majorat şi apoi au plecat la mare, deşi o fată se testase pentru COVID-19, iar ulterior rezultatul a fost pozitiv. Tătaru afirmă că a trimis Corpul de control la Vaslui, spunând că ”explicaţiile au fost evazive” şi că nu ”nu este nici normal, nici legal” ceea ce s-a întâmplat, referindu-se şi la faptul că tatăl fetei, ambulanţier, a mers după ea şi a dus-o acasă, fără a anunţa autorităţile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Plecând de la acel grup de tineri, care au sărbătorit un majorat şi apoi au plecat la mare, o parte dintre ei, deşi unul din copii se testase, n-a rămas în izolare la domiciliu să aştepte acel rezultat al testului, odată cu aflarea primului rezultat s-a mers pe recuperarea acelor copii de la mare, testarea lor şi am putut vedea că am avut 10 copii care erau infectaţi, internarea lor în spital şi pentru ceilalţi izolarea la domiciliu. De la acest moment a început o anchetă, o anchetă care s-a extins, după cum am putut vedea, unul dintre copii era şi fiul managerului de la Spitalul Judeţean care este într-o stare medie severă în acestă moment şi a fost transferat la Bucureşti”, a declarat, marţi seară, la Digi 24, Nelu Tătaru.

El a spus că este în desfăşurare şi ancheta de la centrul de bătrâni din Huşi, unde în prezent sunt 190 de cazuri pozitive, din care 158 de asistaţi şi 32 de membri ai personalului de îngrijire.

”Sunt nişte reguli pe care o parte dintre noi am uitat să le mai respectăm sau sunt nişte reguli pe care nici nu vrem să ştim că există. Plecatul la mare ştiind că avem simptomatologie – mai mulţi dintre copii aveau simptomatologie după acel majorat - testări, în condiţiile în care după o testare trebuie să rămâi până la domiciliu până la rezultat, faptul că un cadru medical, ambulanţier, merge după şi aduce copilul acasă, nu la un spital, deşi aflase că este pozitiv, nu îşi anunţă colegii sau nu anunţă o autoritate că acolo mai sunt 30 de copii, ca să poţi lua măsuri”, a afirmat el.

”Explicaţiile au fost evazive, de aceea am şi solicitat Corpului de control să meargă să facă o anchetă. (…) nu este nici normal, nici legal şi nici într-un context epidemiologic să facem toate aceste nereguli, mai ales din partea unui personal medical”, a adăugat Nelu Tătaru.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui au anunţat că au început cercetările in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor în acest caz. Investigaţiile sunt făcute sub coordonarea procurorilor din cadrul Judecătoriei Vaslui. 
 
Prefectura Constanţa a transmis că, în seara de 4 august, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa a fost înştiinţată de către Direcţia de Sănătate Publică Vaslui de faptul că, în staţiunea Costineşti, s-ar afla 30 de tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani, prezenţi pe litoral pentru a participa la un eveniment privat. “Informarea a venit în contextul în care cei 30 de tineri sunt consideraţi contacţi direcţi ai unui caz confirmat de Covid-19, din judeţul Vaslui”, a precizat Prefectura Constanţa.
 
În urma controlului efectuat cu sprijinul Poliţiei Costineşti şi a Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, autorităţile au constatat faptul că cele 30 de persoane au ajuns în Costineşti în jurul datei de 1 august, fiind cazate în trei locaţii.
 
Astfel, tânăra respectivă a făcut un test de Covid-19 înainte de a pleca la mare cu mai mulţi prieteni, iar când a ajuns acolo a aflat că este pozitivă. Ea ar fi fost luată din Costineşti şi dusă acasă de tatăl ei, ambulanţier la Serviciul Judeţean Vaslui, cu o autospecială a instituţiie unde lucrează. 
 
Ceilalţi tineri care erau contacţii fetei au fost preluaţi de echipaje SMURD venite din Vaslui şi duşi acasă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.