Mama fetiţei de 5 ani cu hepatită de cauză necunoscută este evaluată joi la Spitalul Fundeni de către echipa profesorului Braşoveanu, pentru un eventual transplant de ficat. Cel mai probabil este o boală Wilson, nu se asimilează cuprul la nivelul ficatului, se depune în sistemul nervos central, dacă apare un donator cadaveric operaţia va fi de urgenţă, afirmă medicul, precizând că ultimul transplant de ficat de la donator adult viu la copil a fost făcut în Moldova acum câţiva ani
Prof. Dr. Vlad Braşoveanu a relatat într-un interviu acordat News.ro că mama fetiţei de 5 ani internată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală iniţial cu diagnosticul de hepatită de cauză necunoscută este evaluată acum de medici la unitatea sanitară pentru eventualitatea unui transplant de ficat pentru fetiţa ei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Medicul explică faptul că cel mai probabil copilul are boala Wilson, o afecţiune în care este vorba despre un deficit enzimal la nivelul ficatului, fapt care duce la asimilarea cuprului la nivelul sistemului nervos central, afecţiune gravă care poate provoca invaliditate sau chiar deces.
„Mama este tânără, are 26 de ani, probabil că cea mai bună compatibilitate este cu mama, sigur în eventualitatea în care nu apare un donator cadaveric tânăr de la care s-ar putea împărţi ficatul şi să folosim lobul stâng pentru fetiţă, dacă apare un 0 sau un A2, un donator cadaveric tânăr, sub 40 de ani, atunci ne punem problema unui split in vivo sau ex vivo, vom vedea, dacă nu, atunci singura soluţie este transplantul de la donator viu, de la mamă, se va face o tomografie computerizată ca să vedem variantele anatomice, aspectul ficatului şi, în principiu, având în vedere că este un copil de 5 ani i-ar ajunge lobul stâng.
Se fac şi alte analize mai amănunţite, grupul sangvin, probe de coagulare, alte analize specifice care se fac în transplantul hepatic, de la donator viu sau de la donator cadaveric şi de asemenea este foarte important evaluarea fetiţei, se pare că este o boală Wilson şi atunci trebuie să facem toate consulturile, neurologic, de anestezie şi terapie intensivă, şi să stabilim concret ziua intervenţiei chirurgicale, în mod normal transplantul hepatic de la donator viu este o operaţie programată şi trebuie să alegem ziua în funcţie de investigaţiile care s-au făcut şi care mai sunt de făcut, dacă apare un donator cadaveric, este posibil oricând, deci o împărţire a ficatului cu folosirea lobului stâng pentru fetiţă atunci operaţia va fi de urgenţă.
Am vorbit cu medicul care se ocupă de fetiţă la Grigore Alexandrescu , se pare că este o boală Wilson dar nu vă pot spune 100% pentru că cred că la un moment dat s-a vehiculat şi ideea că poate fi o hepatită de cauză neprecizată, acum se face vâlvă cu această hepatită”, a explicat medicul.
Ce este boala Wilson? Profesorul Vlad Braşoveanu de la Spitalul Fundeni explică afecţiunea foarte gravă, în care este vorba despre un deficit enzimal la nivelul ficatului unde nu se asimilează cuprul. Afecţiunea are potenţial letal sau de invaliditate.
„Este un deficit enzimal la nivelul ficatului unde nu se asimilează cuprul, fiind acest deficit enzimal cuprul se depune în sistemul nervos central şi de aceea apare indicaţie de transplant hepatic, pentru că altfel dereglările la nivelul sistemului nervos central sunt foarte evolutive şi boala este progresivă care poate duce şi la invaliditate şi chiar la exitus în scurt timp”, a spus acesta.
Echipa medicului Braşoveanu gestionează odată cu acest caz o situaţie deosebită dată de vârsta copilului. Ultimul transplant de acest gen, de la donator viu pentru un copil a fost făcut în urmă cu câţiva ani în Moldova, iar evoluţia copilului care a făcut transplantul este una bună, explică Prof. Vlad Braşoveanu.
„Este un caz deosebit având în vedere vârsta fetiţei, transplantul pediatric îl practicăm în România dar nu foarte des comparativ cu transplantul hepatic la adulţi, la ora actuală am făcut 25 de transplanturi hepatice de la donator cadaveric sau viu, în mod normal transplant pediatric se face în 1, 2, 3 cazuri pe an, foarte puţine, este particular din acest punct de vedere şi este copil, un transplant deosebit, ultimul transplant hepatic a fost realizat de la donator viu în Moldova, în Basarabia, acum câţiva ani cu evoluţie bună, tot pediatric, copilul avea în jur de 5 ani , un băieţel şi a donat mama lobul stâng şi evoluţia este bună, este la doi ani de la transplant”, a explicat Prof. Vlad Braşoveanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.