Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, vineri seară, că autorităţile române vor beneficia de sprijinul tehnic al partenerilor din Statele Unite ale Americii în lupta împotriva grupărilor de criminalitate organizată şi a traficului de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 12 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întâlnire de lucru între ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, ministrul justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea.Întâlnirea a avut ca scop identificarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţilor în domeniul combaterii criminalităţii organizate, cu accent pe linia traficului de persoane”, a transmis, vinri seară, MAI.

Potrivit srusei citate, ”demnitarii au dispus realizarea unui plan de măsuri, cu aplicabilitate urgentă, în care vor fi prevăzute, ca ripostă la activităţile infracţionale desfăşurate de grupurile infracţionale organizate, precum şi acţiuni operative concrete care să conducă la destructurarea reţelelor de trafic de persoane, trafic de droguri, precum şi combaterea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În acest context, a fost constituit un grup de lucru interinstituţional format din specialişti ai structurilor operative din cadrul instituţiilor menţionate anterior, grup care are ca obiectiv principal combaterea traficului de persoane, a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, dar şi a traficului de droguri, prin acţiuni concrete, realizate în termen scurt, care să conducă la sancţionarea fermă a acestor fapte. În cadrul efortului de combatere a grupurilor infracţionale organizate şi a reţelelor de trafic de persoane, poliţiştii şi procurorii români vor coopera judiciar internaţional cu colegii din statele partenere României şi pot accesa, la cerere, sprijin tehnic şi logistic din partea instituţiilor de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii, partener strategic al României inclusiv din perspectiva aplicării legii, combaterii criminalităţii şi respectarea statului de drept”, a mai transmis MAI.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, va intensifica cooperarea cu organizaţiile non-guvernamentale, în vederea protejării şi asigurării de asistenţă pentru victimele traficului de persoane.

”Cooperarea între instituţiile naţionale şi cele internaţionale, dar şi cu partenerii sociali, reprezintă nu doar o necesitate, ci şi o condiţie obligatorie în vederea prevenirii şi combaterii tuturor formelor de manifestare a criminalităţii”, a mai precizat MAI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.