Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, în urma demersurilor Celulei de criză, încă 15 cetăţeni afgani au fost evacuaţi sâmbătă cu succes din Afganistan pe cale terestră şi se află în siguranţă pe teritoriul Pakistanului.
„În continuarea informaţiilor transmise în cursul dimineţii de 4 septembrie 2021 (https://www.mae.ro/node/56560) privind demersurile continue ale Celulei de criză interinstituţionale, convocate la 13 august 2021 şi coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru evacuarea cetăţenilor afgani esenţiali pentru România – colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora, MAE precizează următoarele:
În urma demersurilor Celulei de criză, încă 15 cetăţeni afgani au fost evacuaţi astăzi cu succes din Afganistan pe cale terestră şi se află în siguranţă pe teritoriul Pakistanului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cetăţenii afgani evacuaţi în acest grup sunt colaboratori ai forţelor armate române, precum şi studenţi cu burse în România şi au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad, fiind transportaţi într-o locaţie unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România”, arată un comunicat de presă al MAE.
MAE precizează că şi pentru membrii acestui al doilea grup de cetăţeni afgani evacuaţi astăzi, misiunea diplomatică de la Islamabad a emis vize şi documente care să le asigure tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez fiind, de asemenea, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.
Ministerul reiterează mulţumirile deosebite ale autorităţilor române partenerilor din cadrul MAE pakistanez, în special Celulei de gestionare a crizelor, dar şi celorlalte instituţii şi autorităţi pakistaneze pentru colaborare şi pentru rolul avut în aceste demersuri.
„Până în prezent, în urma demersurilor complexe ale Celulei de criză interinstituţionale, activate la 13 august a.c. şi coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, au fost evacuaţi din Afganistan 76 de cetăţeni afgani din categoriile amintite, care se adaugă evacuării cu succes a tuturor celor 49 de cetăţeni români care au dorit să fie repatriaţi (astfel că în prezent nu mai sunt cetăţeni români pe teritoriul afgan care să solicite evacuarea), precum şi a 7 cetăţeni ai unor state aliate. MAE informează că Celula de criză interinstituţională îşi continuă activitatea şi întreprinde demersuri, în regim de permanenţă, 24/7, pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor afgani din categoriile menţionate mai sus care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România - procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea şi validarea de securitate a acestora. În acest scop, Celula interinstituţională de criză menţine o legătură permanentă cu partenerii internaţionali”, conchide sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.