Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească, pe cale aeriană, înspre şi dinspre Regatul Spaniei, că mai multe organizaţii sindicale au anunţat o grevă a însoţitorilor de zbor ai companiei aeriene EasyJet, în intervalele de timp cuprinse între 1 - 3, 15 - 17 şi 29 - 31 iulie 2022, pe toate intervalele orare, la cele 3 baze situate în Barcelona, Palma de Mallorca şi Málaga. În acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania vizată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, „în vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la situaţia zborurilor contractate, consultând paginile de Internet de specialitate şi oficiale şi/sau contactând direct operatorul de zbor”, arată comunicatul de presă al MAE.

Conform sursei citate, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al Românei la Madrid la +34 91.734.4004, apelul fiind redirecţionat către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă, în funcţie de regiune:

• Consulatul General al Românei la Madrid: +34 669.362.202

• Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853

• Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169

• Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278

• Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467

• Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790

• Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474

• Consulatul Almeria: +34 682.733.408

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: https://www.easyjet.com/en, https://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.