Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că din data de 25 decembrie, toate persoanele care nu au reşedinţă în Belgia trebuie să prezinte, la sosirea dintr-o zonă roşie, în care este inclusă şi România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian. De asemenea, toate persoanele care intră în Belgia sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian. În funcţie de răspunsurile din formular, călătorii pot primi un mesaj SMS prin care sunt informaţi cu privire la obligativitatea carantinării pentru o perioadă de 7 zile şi a testării după respectarea celor 7 zile de carantină. Dacă testul este pozitiv, persoanele respective se vor auto-izola pentru 7 zile, mai arată comunicatul de presă al MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În continuarea informaţiilor referitoare la condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile belgiene au revizuit condiţiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat dintr-o zonă roşie, cu aplicarea acestora începând din data de 25 decembrie 2020. Astfel, începând cu această dată, toate persoanele care nu au reşedinţă în Belgia trebuie să prezinte, la sosirea dintr-o zonă roşie, în care este inclusă şi România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian”, arată reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată mai spune că toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian, formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la: https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum şi persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore sunt exceptate de la măsura completării formularului.
 
„În funcţie de răspunsurile la chestionarul de autoevaluare, ataşat formularului Passenger Locator Form, la sosirea pe teritoriul belgian, călătorii pot primi un mesaj SMS prin care sunt informaţi cu privire la obligativitatea carantinării (pentru o perioadă de 7 zile) şi a testării după respectarea celor 7 zile de carantină. Dacă testul este pozitiv, persoanele respective se vor auto-izola pentru 7 zile”, potrivit sursei menţionate.
 
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.
 
De asemenea, Ministerul recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51902, https://bruxelles.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.