Elevi, părinţi şi profesori de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Bucureşti reclamă, luni, că zeci de lucrări ale elevilor care au susţinut proba de Română au fost anulate pe motiv că un cuvânt dintr-un titlu ar fi fost scris mai jos sau pe rândul următor. Se cere înlocuirea întregii comisii, pentru că asistenţii au pus copiii să rescrie lucrările, la o oră după ce proba a început, fără a li se acorda timp suplimentar.
Două profesoare de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Bucureşti povestesc, luni seară, pe Facebook, problemele cu care s-au confruntat elevii în timpul probei la Limba română.
”Anul ăstă, copii, la fel de buni, la fel de pregătiţi, au parte nu numai de profi supraveghetori care îi consideră din start nişte infractori (o fetiţă a fost pusă să se descalţe de la intrare, că aveau adidaşii ceva scris pe ei din fabrică, of course), dar şi de o comisie întreagă plină de zel, care anulează lucrări din motive absurde. Când un copil spune că nu doreşte să rescrie lucrarea, pac, primeşte o ştampila fix pe mijlocul lucrării, un fel de na, acuma trebuie să o rescrii”, a scris Alexandra Chirea.
Ea distribuie şi mesajul scris de o altă profesoară din liceu, Silvia Muşatoiu.
"O comisie întreagă de bac ar trebui schimbată urgent, după ce a anulat lucrările a zeci de copii fiindcă au scris cuvântul «DE» din «proba de...» - adică titlul - fie puţin mai jos de linia pe care trebuia scris, fie pe rândul următor. N-ar fi fost o problemă anularea lucrărilor dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat după O ORĂ, sau mai mult, de la începerea probei, adică după ce copiii umpluseră 3-4 pagini cu redactarea lucrării”, este mesajul profesoarei.
Aceasta susţine că elevii au fost nevoiţi să rescrie lucrarea, fără timp suplimentar, lucru care a condus la diminuarea timpului la jumătate.
”Aflu, de la unul dintre copii, că ministerul a şi răspuns la sesizarea lor, cum că n-ar fi fost decât 6-7 lucrări anulate pe centrul de examen (FALS!), că este în avantajul lor să nu fie suspectate lucrările că ar avea semne şi că NU a fost afectat timpul alocat probei pentru niciun elev. FALS, din nou”, mai scris profesoara.
Aceasta afirmă că lucrările anulate există la centrul de examen şi pot fi verificate, iar camerele de supraveghere ar putea arată exact momentul în care li s-a cerut elevilor să rescrie lucrările.
”Ce face, oare, la acest moment, Corpul de Control al ministrului? O fi la noi la şcoală? Ce face, oare, Comisia Naţională de Bac? Se ocupă de schimbarea întregii comisii? (...) În iulie vor lua salarii mai mari toţi cei din comisia această de Bac, pentru ziua de azi vor fi plătiţi la fel cu cei care au derulat bacul corect, cu grijă de copii. Probabil, unii dintre ei, cerşesc respect şi demnitate în continuare, neştiind că primul se câştigăm iar pe cea de-a două o ai sau nu, căci niciun ban din lume nu le poate plăti”, a mai scris profesoara.
”Eu abia azi sunt în grevă, pentru protejarea copiilor de asemenea exemplare din rândul «dăscălimii» române”, a mai transmis Silvia Muşatoiu.
Contactaţi de Educaţie Privată, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au confirmat incidentul şi au transmis că au solicitat o situaţie de la comisia responsabilă cu bacalaureatul la nivelul ISMB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.