Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăţi care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online, informează Administraţia Prezidenţială. Legea asigură posibilitatea achitării contravalorii paşapoartelor direct în contul Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” - S.A., inclusiv prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online - SNEP.
De asemenea sunt clarificate unele operaţiuni subsecvente cum ar fi modalitatea de returnare a sumelor plătite eronat sau pentru care serviciul nu a mai fost prestat, precum şi termenele de returnare.
Legea mai vizează modificarea art.11 din Ordonanţa Guvernului 195/2002, astfel încât să fie create premisele legale necesare pentru realizarea plăţilor pentru emiterea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere direct în contul disponibil deschis pe numele Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului de Stat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Pentru cererile de eliberare a paşapoartelor depuse în ţară, contravaloarea paşapoartelor se achită în contul Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» – S.A., prin mandat poştal, prin mijloace de plată on-line, inclusiv prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online – SNEP sau prin unităţile bancare cu care Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A., încheie convenţii în acest scop”, conform legii promulgate de şeful statului.
Totodată, contravaloarea paşaportului simplu electronic achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent se restituie, la cerea scrisă a plătitorului adresată Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., însoţită de documentul prin care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri, în condiţiile stabilite de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Cererea şi documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât şi prin mijloace electronice.
„Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1), achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente, se face de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora, însoţită de documentul prin care s-a efectuat plata. Cererea şi documentul prin care s-a efectuat plata pot fi transmise atât în format fizic, cât şi prin mijloace electronice”, mai indică sursa citată.
Pe 3 noiembrie, proiectul de lege a fost adoptat decizional de către Camera Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.