Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care modifică şi completează Decretul 118/1990 prin care copiii celor decedaţi din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 vor beneficia de o indemnizaţie lunară de 500 lei.
„Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor 2 dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei”, arată actul normativ promulgat miercuri de şeful statului.
Actul normativ modifică şi completează Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său”, mai arată sursa citată.
Iniţiatorul proiectul de lege Slavoliub Adnagi, deputat al minorităţilor naţionale arată, în expunerea de motive, că: „Media de vârstă a copiilor beneficiarilor Decretului-lege, născuţi înainte, în timpul sau după perioada în care părinţii lor s-au aflat în aceste situaţii este de circa 60 de ani”.
Iniţitiva legislativă a fost adoptată decizional de Camera Deputaţilor pe 24 iunie şi trimisă la promulgare în aceeaşi zi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.