Localnicii din comuna maramureşeană Săcălăşeni au primit, miercuri, pe Facebook, mai multe îndemnuri pentru „binele lor”: durerea de gât dispare după o gargară cu apă sărată sau tinctură de propolis, iar inhalaţia cu apă sărată curăţă plămânii şi ajută la respiraţie. Întrebat dacă nu se teme că unii bolnavi de COVID ar putea ajunge târziu la spital respectând aceste sfaturi, primarul comunei, care a avut iniţiativa postării, susţine că nu vede sensul întrebării, precizând că îndemnurile se adresează persoanelor sănătoase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Satele noastre şi acest neam au trecut încercări mai grele decât ale acestor vremuri. CREDINŢA în DUMNEZEU, IUBIREA şi UNITATEA, ne-au făcut ceea ce suntem. „NU VĂ TEMEŢI” ne spune şi azi CREATORUL, în ciuda sirenelor care sună înfiorător, a ştirilor alarmante din toate părţile.
În iubirea, unitatea şi credinţa noastră este biruinţa!
Suntem în plin sezon al răcelilor, iar spitalele sunt neîncăpătoare. Este spre binele nostru să ne amintim că:
- durerea de gât dispare după o gargară cu apă sărată sau tinctură de propolis;
- inhalaţia cu apă sărată curăţă plămânii şi ajută la respiraţie; 
- laptele acru de casă reprezintă doza cea mai bună de nutrienţi şi vitamine;
- mierea de albine şi celelalte produse apicole sunt cel mai bun antibiotic; 
- merele, fructele în general, legumele, ceaiul de măceşe, lămâia, ceapa, usturoiul, hreanul, ghimbirul, au un aport important în menţinerea stării de sănătate pentru fiecare dintre noi!”, scrie pe pagina de Facebook a comunei Săcălăşeni.
 
În aceeaşi postare, localnicii sunt rugaţi să semnaleze autorităţilor cazurile de persoane care au nevoie de sprijin.
Contactat telefonic, primarul comunei Săcălăşeni, Emilian Gheorghe Pop a declarat pentru News.ro, că îndemnurile postate pe pagina de socializare a localităţii vin de la el „personal”.
Întrebat dacă nu se teme că ar putea exista oameni care să aibă COVID şi care să ajungă târziu la spital pentru că folosesc remediile recomandate pe Facebook, edilul consideră că „greşeala e în întrebare”.
„Adică acolo eu cred că e explicată situaţia. Pentru cei care încă nu au ajuns la spital şi nu au simptome. Nu  se referă la simptome, pentru că nu este o reţetă prescrisă de medic. Este un îndemn pentru cei care sunt sănătoşi, să consume fructe şi legume şi ce e scris acolo. Şi atunci nu văd sensul întrebării”, a declarat primarul Emilian Gheorghe Pop.
Acesta a precizat că „nu este un îndemn pentru cei care au COVID, nici pentru cei care sunt răciţi, nici pentru cei care nu sunt răciţi, nici pentru cei care au simptome de orice fel”. 
Întrebat care este incidenţa infecţiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul localităţii în care este primar, Pop a răspuns că nu cunoaşte datele exacte, menţionând că Săcălăşeni este „undeva pe la media judeţului”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.