Managerul Spitalului de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, Andi Nodiţ, a explicat pentru News.ro ce s-a întâmplat marţi dimineaţă la noua Unitate de Primiri Urgenţe, arătând că un cablu de degivrare situat pe acoperişul clădirii a ars mocnit. Managerul a afirmat că echipa de contractori care s-a ocupat de partea de construcţie şi instalaţie electrică va evalua integral instalaţia electrică, după care va fi solicitat un nou aviz de specialitate ISU. Andi Nodiţ a precizat că noua UPU avea autorizaţie de securitate la incendiu. Până la remedierea situaţiei şi până la obţinerea avizelor necesare, va fi folosită în sistem de avarie vechea UPU a spitalului, iar o parte a urgenţelor majore va fi redirecţionată spre alte unităţi sanitare din zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"La ora 7 şi 6 minute, agentul de pază care avea în supraveghere obiectivul a observat în colţul din dreapta sus, exterior, al clădirii o degajare de fum. A alertat conducerea unităţii de primiri urgenţe, iar medicul şef al UPU şi asistentul şef au declanşat imediat evacuarea pacienţilor. 8 pacienţi netransportabili se aflau la momentul acela în UPU, au fost mutaţi în vechea locaţie care era amenajată - şi din fericire goală - pentru urgenţele COVID. Serviciul tehnic a procedat conform protocolului imediat la întreruperea stocatorului de oxigen, alimentării cu oxigen şi la întreruperea curentului electric şi au fost alertaţi pompierii. Ca urmare a intervenţiei pompierilor s-a constatat că pe acoperişul clădirii, un cablu exterior, un cablu de degivrare care suferise, nu ştiu, sub interacţiunea mediului se presupune, nu este o concluzie certă, era afectat. Acea bucată de cablu de degivrare a ars mocnit”, a explicat managerul Spitalului "Bagdasar-Arseni" din Capitală.

Potrivit lui Andi Nodiţ, nu au fost pagube produse în interiorul noii UPU. Lucrările de reparaţii şi de evaluare a întregii instalaţii electrice vor fi făcute de specialişti trimişi de Primăria Sectorului 4, care s-a ocupat de construcţia clădirii noii UPU.

Manager: "Ieşirea noastră din sistemul de urgenţă ar afecta major întreg sistemul de primiri urgenţe din Capitală”

"În interiorul unităţii de primiri urgenţe nu s-a produs nici incendiu şi nicio pagubă ca urmare a incidentului, nici ca urmare a intervenţiei pompierilor, le mulţumim, au fost extraordinar de atenţi să nu deterioreze pe parcursul intervenţiei. Unitatea de primiri urgenţe a fost construită de către Primăria Sectorului 4, iar ca urmare a discuţiilor cu dl primar a vebit deja la faţa locului echipa de contractori care s-a ocupat de partea de construcţie şi de instalaţie electrică, dânşii fac lucrări de reparaţii şi vor face şi o evaluare integrală a instalaţiei electrice, după care în mod evident vom solicita un aviz de specialitate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, de la pompieri, şi căutăm să redeschidem activitatea cât de repede pentru că este de importanţă vitală ca UPU Bagdasar să funcţioneze, suntem o unitate de primiri urgenţe cu 170, 200 de prezentări pe zi, iar ieşirea noastră din sistemul de urgenţă ar afecta major întreg sistemul de primiri urgenţe din Capitală", a afirmat managerul.

El a precizat că există "autorizaţia de funcţionare pentru riscul la incendiu".

"Există autorizaţia de funcţionare pentru riscul la incendiu, emisă de ISU, ceea ce dovedeşte că, şi cu autorizaţie, şi fără autorizaţie, dacă este să aibă loc un asemenea incident, poate avea loc. Din fericire, nu a fost pe instalaţia electrică interioară, unde existau atunci acele semne de întrebare, ci a fost pe exterior, la un cablu care este proiectat şi destinat să funcţioneze în exteriorul clădirii, în consecinţă supus intemperiilor şi factorilor de mediu care îl pot degrada. Vom vedea concluziile ulterior, aceste cabluri care sunt de exterior, destinaţia lor şi prin modul în care sunt proiectate şi amplasate sunt mai expuse decât alte părţi de instalaţie electrică, nu poate spune nimeni în momentul de faţă că ar fi trebuit făcut altfel decât a fost făcut. Dacă vom ajunge la această concluzie ca urmare a evaluărilor, cu siguranţă că vă vom aduce la cunoştinţă”, a declarat managerul unităţii sanitare.

El a adăugat că lucrările de reparaţii şi de evaluare a întregii reţele electrice vor începe chiar marţi. După această etapă urmează inspecţia făcută de o echipă ISU de specialitate.

"În cursul acestei zile se vor face lucrările de reparaţii şi lucrările de evaluare a instalaţiei electrice, după ce vom face noi aceste lucruri, cu sprijinul Primăriei Sectorului 4, vom solicita inspecţie de specialitate din partea ISU şi abia după aceea vom redeschide unitatea de primiri urgenţe. Ea ar putea funcţiona încă de acum sau din clipa în care va fi oprit acel cablu de degivrare, dar vrem să fim siguri că, din momentul în care admitem din nou pacienţi în noua clădire, nu există niciun risc sau toate riscurile au fost verificate, toate instalaţiile verificate. Am solicitat ISUBIF şi SMURD să încerce să direcţioneze urgenţele majore către alte unităţi de primiri urgenţe, funcţionăm în parametri de avarie, nu este închisă unitatea de primiri urgenţe în totalitate, funcţionăm în parametri de avarie în vechea locaţie. Intenţia noastră este să redeschidem astăzi dacă se poate, dar de la această intenţie până la un orizont de timp determinat nu putem ajunge în clipa de faţă”,a detaliat managerul.

Andi Nodiţ a adăugat că "Sfântul Pantelimon" şi "Sfântul Ioan" sunt unităţi sanitare care ar putea prelua urgenţele care ar trebui să ajungă la "Bagdasar-Arseni"

"Unitatea sanitară primeşte şi pacienţi pozitivi şi negativi. În tot spitalul, în clipa de faţă mai sunt 5 pacienţi cu COVID, din care sunt 3 în secţia de ATI, dar sunt cu patologii specifice spitalului şi COVID. Sunt şi alte spitale de urgenţă care pot prelua accidentaţi, lângă noi este Sfântul Ioan, este Sfântul Pantelimon, cu politraumă, în principal adresabilitatea este către noi, sper că pentru cât mai scurt timp vom fi în situaţia aceasta de a funcţiona pe avarie cu UPU, altfel spitalul funcţionează în mod normal”, a punctat el.

Jurnaliştii News.ro au prezentat într-un material amplu motivele pentru care noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală a fost deschisă cu întârziere. Motivele explicate la momentul respectiv de managerul unităţii sanitare nu au legătură, a explică el, cu incidentul de marţi dimineaţă, în care un cablu exterior a făcut scurt circuit. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...