Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni că reglementările privind plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. I alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca efect plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Aceste reglementări legale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, chiar dacă prevederile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu modifică sistemul de stabilire a salariilor de bază din familia ocupaţională “Administraţie” cuprins în art. 11 din aceeaşi lege-cadru. Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2024”, se arată în minuta ÎCCJ 
 
Unele complete de judecată au considerat că prevederile actelor normative derogă parţial de la mecanismul de aplicare tranzitorie a Legii 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, reglementat de art. 38, în sensul că acestea nu modifică sistemul de determinare a salariilor de bază din familia ocupaţională „Administraţie”, cuprins în art. 11, însă altele au apreciat contrariul, respectiv că şi pentru determinarea salariilor de bază pentru funcţionarii din familia ocupaţională „Administraţie” sunt aplicabile dispoziţiile din OUG prin care s-au plafonat salariile. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.