Prefectul Capitalei şi candidat al PSD la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat că a depus, marţi dimineaţă, o cerere de chemare în judecată pentru anularea titlului de proprietate emis pentru Menajeria Circului în Aleea Circului nr. 5. „Motivele de nelegalitate constatate în acest caz sunt şi aici evidente, în sensul că reiese foarte clar din documentaţia pe care o avem la dispoziţie că terenul aparţinea domeniului public al statului şi nu putea fi retrocedat. Cu toate acestea, într-un mod abuziv şi nelegal, din punctul meu de vedere, acesta a fost retrocedat”, a mai explicat Hopincă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Concomitent cu solicitarea către ANRP, am făcut şi o solicitare către primarul general al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, pentru a ni se pune la dispoziţie celebra analiză juridică, analiză ce se efectuează de circa 3 ani, solicitare la care nu am primit niciun răspuns de la primarul general, până la data prezentă. Am depus în această dimineaţă o cerere de chemare în judecată pentru anularea titlului de proprietate emis pentru Menajeria Circului în Aleea Circului nr. 5. Motivele de nelegalitate constatate în acest caz sunt şi aici evidente, în sensul că reiese foarte clar din documentaţia pe care o avem la dispoziţie că terenul aparţinea domeniului public al statului şi nu putea fi retrocedat. Cu toate acestea, într-un mod abuziv şi nelegal, din punctul meu de vedere, acesta a fost retrocedat. Voi solicita şi în acest caz un control al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât la elementele deja constatate de noi să vedem dacă se adaugă şi altele”, a afirmat Rareş Hopincă, într-o declaraţie de presă susţinută, marţi la Prefectura Capitalei.

„Înainte de a face această acţiune, am solicitat o opinie juridică care să îmi confirme faptul că orice procedură de expropriere în acest caz nu este afectată de cererea de anulare a titlului de proprietate”, a continuat prefectul Capitalei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Conform legii 255/2010, legea care reglementează exproprierile, este foarte clar că procedura de expropriere este titlul executoriu şi nu afectează în niciun fel litigiile din instanţă sau viceversa. Cu alte cuvinte, dacă orice parte interesată, în speţă Primăria Sectorului 2, doreşte să exproprieze acest imobil o poate face în continuare, sub rezerva faptului că fondurile constituite pentru expropriere vor fi indisponibilizate într-un cont şi se vor îndrepta către proprietar, doar dacă acesta va câştiga litigiul în instanţă. Altfel, banii rămân în patrimoniul municipalităţii şi, până la urmă, cred că acesta este lucrul care ne interesează pe toţi. Înainte de a expropia şi de a cumpăra terenuri, trebuie să facem toate demersurile legale pentru a recupera în patrimoniul municipalităţii aceste imobile care, din punctul meu de vedere, au fost retrocedate într-o manieră nelegală şi abuzivă”, a completat Hopincă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.