Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că a fost elaborat un nou plan de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale pe durata pandemiei în spitale, acest plan avnd două etape. Spitalele pot cere redeschiderea pentru alte patologii în funcţie de rata de incidenţă din localitate şi gradul de ocupare a paturilor.
”A fost elaborat un nou plan de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale pe durata pandemiei. Redeschiderea secţiilor a fost structurată în 2 etape”, a anunţat, joi, Ioana Mihăilă, după şedinţa de Guvern.
Aceasta a precizat că prima etapă vizează spitalele din localităţi cu rată de infectare sub 1 la mie şi grad de ocupare a paturilor su 50%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A doua etapă de redeschidere, care de obicei poate surveni la cel puţin 30 de zile după prima etapă, se aplică în localităţile cu rată mai mică de 0,5 la mie şi grad de ocupare a paturilor sub 50%.
”DSP-urile pot aproba, astfel, într-o primă etapă, o reducere a numărului de paturi de 50% pentru spitalele specializate în tratarea pacienţilor COVID – Infecţioase şi TBC, clasificate anterior ca spitale de nivel 1 – şi până la 30% pentru spitalele care nu sunt înalt specializate în tratamentul pacienţilor COVID. În etapa a 2-a de scădere, procentul paturilor destinate îngrijirii pacienţilor COVID scade la 30% în spitalele înalt specializate şi până la 15% pentru celelalte spitale”, a declarat Ioana Mihăilă.
Ministrul Sănătăţii a explicat de ce s-au păstrat totuşi locuri pentru pacienţii cu coronavirus în toate unităţile spitaliceşti: ”Pastrăm acest număr de paturi destinate pacienţilor cu coronavirus din 2 motive: pentru ca vrem ca fiecare spital să poată să îngrijească pacienţii care s-au internat în spitalul respectiv pentru altă patologie, dacă se pozitivează pe parcursul internării, şi vrem să nu fie nevoiţi să-i transfere într-un spital COVID. Păstrăm acest număr de paturi, împreună cu un plan de revenire la situaţia anterioară, dacă vom cunoaşte din nou o accelerare a pandemiei şi o creştere a numărului de pacienţi infectaţi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.