Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă, de la ora 10.00, pentru a a aproba proiectul de hotărâre prin care este prelungită starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând din 14 decembrie, a anunţat şeful DSU Raed Arafat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia CNSU privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile poate fi accesată AICI.

„Organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport de cablu care deservesc pârtiile de schi se realizează prin ordin comun al miniştrilor. Dacă cabina are capacitate de 20 de persoane, probabil va fi stabilit că 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Telescaunele, teleschiurile vor funcţiona la fel mai departe. În rest, toate măsurile care au fost până acum, bineînţeles cu excepţia deschiderii pieţelor, măsurile rămân la fel cele până la 1,5, cele între 1,5 şi 3 şi peste 3”, a explicat Arafat, la finalul şedinţei CNSU care propus prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestuia, pârtiile vor fi deschise, dar respectând toate regulile în jurul lor. 

Şeful DSU a făcut un apel la români să respecte măsurile de protecţie în timpul sărbătorilorde iarnă. 
 
„Să vorbim deschis despre ce urmează în perioada sărbătorilor. E foarte important ca persoană fiecare ce va face, ca familie ce va face. În Bucureşti, numai în ultimele două zile, am avut număr de cazuri aproape de 2.000 două zile şi azi 1.700. Asta înseamnă o presiune care va fi asupra sistemului sanitar în următoarea perioadă. Asta înseamnă ca toată lumea să respecte portul măştii peste tot, distanţarea, măsurile de igienă, măsurile de telemuncă sau muncă la domiciliu sau combinarea cu separarea în două grupupri a celor care merg la lucru. De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dumneavoastră şi celor din familia dumneavoastră şi a celor în vârstă. Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu cât mai mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal”, a mai afirmat Raed Arafat.
 
Acesta a explicat că circulaţia pe timpul nopţii va fi interzisă în continuare, toate limitările urmând a fi în vigoare. 
 
„Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, mii de oameni în stradă, asta clar nu. (...) Nu vor fi festivităţi, cum au fost în alţi ani în centru în care să se întâlnească populaţia. Eu personal vă sfătuiesc evitarea, chiar dacă colindatul e o tradiţie, dar mersul din casă în casă, intratul în mai multe case în aceeaşi zi, mai stai un pic, mai scoţi masca în casă, mai te duci la altcineva, riscul creşte mai mult şi pentru tine şi pentru ceilalţi. Nu intru peste asta pentru că nu scrie nicăieri că e interzisă această activitate (întrebat despre tăierea porcului, - n.r.)”, a mai precizat el.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.