Ziua Mondială a Sănătăţii, celebrată în fiecare an în data de 7 aprilie, a fost marcată, luni la Palatul Victoria, printr-o reuniune de lucru cu partenerii de dialog din domeniul sănătăţii, având ca temă „Sănătatea sistemului medical, la intersecţia proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”. Întâlnirea de lucru s-a axat pe evidenţierea principalelor probleme din domeniul sănătăţii, identificarea soluţiilor, proiectelor în curs şi a celor planificate, în conformitate cu Strategia Naţională de Sănătate şi cu Planul Strategic Multianual pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în Sănătate în perioada 2022-2030.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul a fost organizat de Guvernul României, prin Cancelaria Prim-Ministrului, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România, mai transmite Executivul, în comunicatul de presă.

De asemenea, la dezbatere a fost pus accentul pe identificarea oportunităţilor de colaborare între instituţii publice şi profesionale pentru implementarea unitară a măsurilor propuse şi pentru reorganizarea sistemului de sănătate, inclusiv pentru îmbunătăţirea retenţiei resursei umane din sănătate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reuniunea a fost prezidată de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, care a subliniat că este nevoie de o colaborare strânsă a tuturor partenerilor implicaţi în vederea identificării şi implementării soluţiilor adecvate pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate.

„Împreună putem aborda mai eficient provocările actuale şi viitoare, asigurând o îngrijire medicală de calitate şi accesibilă pentru toţi cetăţenii. Recunoaşterea meritelor şi evidenţierea lucrurilor bune sunt fundamentale pentru motivarea şi susţinerea profesioniştilor din sănătate. Vreau să vă mulţumesc în numele prim-ministrului şi al Guvernului pentru tot ceea ce faceţi! Bugetul sănătăţii a crescut constant în ultima perioadă, însă niciodată nu este suficient. Avem, pentru prima dată, semnate contractele pentru cele trei spitale regionale şi au fost făcute investiţii în modernizarea şi dotarea unităţilor sanitare. Aceste măsuri vor contribui la îmbunătăţirea infrastructurii medicale şi la asigurarea unei îngrijiri mai bune pentru pacienţi”, a afirmat şeful Cancelariei  Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, conform sursei citate.,

La rândul său, consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, prof. univ. dr. Carmen Orban, a adăugat că asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate necesită implementarea unor politici coerente de dezvoltare şi colaborarea strânsă între instituţii guvernamentale, profesionişti din domeniul sănătăţii, asociaţii de pacienţi şi societatea în ansamblu. ”Prin cooperare şi coordonare între toţi factorii implicaţi, putem să ne concentrăm pe îmbunătăţirea indicatorilor stării de sănătate din România, inclusiv creşterea duratei de viaţă. Împreună putem crea un cadru solid pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate şi pentru asigurarea unei acoperiri mai bune a nevoilor de sănătate ale populaţiei”, a declarat consilierul de stat prof.univ.dr. Carmen Orban.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România a subliniat că reuniunea de lucru de astăzi a promovat complementaritatea perspectivelor şi abordările constructive, pentru identificarea soluţiilor adecvate, cu impact pozitiv asupra sistemului de sănătate.

„Dreptul la ocrotirea sănătăţii, recunoscut şi garantat de Constituţia României, presupune ca preocuparea statului român pentru sănătatea cetăţeanului să fie constantă şi să includă accesul la informare şi educaţie despre sănătate. Este important să avem un mediu de viaţă sănătos, atât din punct de vedere fizic - calitatea aerului, a apei, a alimentelor -, cât şi psihic - stabilitate politică şi socio-economică, libertatea de gândire şi exprimare, non-discriminare, calitatea condiţiilor de locuire şi de muncă. Accesul la servicii de sănătate care să asigure prevenţie şi diagnostic timpuriu şi, atunci când este cazul, îngrijire medicală adecvată în caz de îmbolnăvire este, de asemenea, esenţial pentru menţinerea sănătăţii şi bunăstării populaţiei”, a evidenţiat prof.univ.dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, potrivit sursei menţionate.

Întâlnirea de lucru a relevat importanţa menţinerii echilibrului financiar din sistemul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, începând cu data de 1 iulie a.c., cel puţin la nivelul actual, fapt confirmat şi de intenţia de a identifica soluţiile necesare în acest sens, intenţie exprimată de reprezentantul Ministerului de Finanţe.
Materialul pus la dispoziţie de către Colegiul Medicilor din România (CMR) în cadrul reuniunii tuturor autorităţilor şi factorilor de decizie cu rol în sistemul de sănătate a stat la baza întâlnirii de astăzi şi oferă o perspectivă valoroasă, invitând la dezbatere constructivă. Materialul poate fi consultat la link-ul următor: https://s.go.ro/kp1eyw1a

La întâlnirea de lucru au mai participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului, ai ministerelor Afacerilor Interne, Sănătăţii, Dezvoltării, Cercetării şi Familiei, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din România şi ai organizaţiilor reprezentative pentru personalul medical, precum şi cei ai sectorului privat şi ai ONG-urilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.